În atenţia şoferilor: circulaţia este parţial închisă, sâmbătă seară, în partea centrală a oraşului Galaţi. Un drapel uriaş va fi purtat pe străzi, de Ziua Europei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă Adevărul
FOTO arhivă Adevărul

Potrivit informaţiilor transmise de Biroul de Presă a Primăriei Galaţi, în interval orar 17,00-22,00, pe traseul Prefectura Galaţi – Strada Domnească – Hotel ”Dunărea” – Strada Brăilei – Casa de Cultură a Sindicatelor este organizat un marş.

Sâmbătă, 5 mai 2018, circulaţia rutieră din partea centrală a municipiului Galaţi va fi oprită parţial, informează Primăria. „Comisia Municipală pentru Siguranţa Circulaţiei a avizat favorabil desfăşurarea Marşului de Ziua Europei pe data de 5 mai 2018”, a transmis Biroul de Presă al instituţiei. 

Marşul va parcurge următorul traseu: Prefectura Galaţi – Strada Domnească – Hotel „Dunărea” – Strada Brăilei – Casa de Cultură a Sindicatelor.

Pe ruta menţionată se va opri circulaţia secvenţial (pe porţiuni de drum) în intervalul orar 17.00 – 22.00.

Participanţii vor purta un imens drapel UE, care măsoară 10,5 metri lungime şi 7,5 metri lăţime, fiind cusut în februarie 2017, la Galaţi, Steagul a fost la Bruxelles, la Parlamentul European, apoi a colindat Italia, apoi a poposit în Germania, şi de aici în Marea Britanie - unde a fost purtat la două marşuri anti-Brexit şi a ajuns chiar pe prima pagină a ziarului "The Guardian", a fost Scoţia, din nou în Germania, şi s-a reîntors în Galaţi. 

Pentru mai multe date privind organizarea evenimentului, puteţi contacta organizatorul – Valeriu Borşan 0725/590.705.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite