Icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Adam, în pelerinaj. ÎPS Casian Crăciun a împărțit bomboane copiilor VIDEO

0
Publicat:

Mii de enoriaşi din Galaţi au participat la pelerinajul Icoanei Maicii Domnului, făcătoare de minuni, adusă de la Mănăstirea Adam. Icoana datează din 1559, iar procesiunea marchează postul Adormirii Maicii Domnului.

În Eparhia Dunării de Jos a devenit deja o tradiţie ca în toată perioada postului Adormirii Maicii Domnului, să se organizeze o procesiune cu Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Mănăstirea Adam din satul Adam, de pe dealul Apărătura, în parohiile din protopopiatele judeţului Galaţi.  

Pelerinaj la Icoana făcătoare de minuni FOTO: Arhiepiscopia Dunării de Jos
Pelerinaj la Icoana făcătoare de minuni FOTO: Arhiepiscopia Dunării de Jos

După ce în primele zile ale lunii august icoana a fost purtată în procesiune la multe parohii din protopopiatul Târgu Bujor, din data de 3 august icoana a ajuns şi la parohiile din protopopiatul Galaţi. Prima oprire a fost la Biserica Mavramol din centrul orașului Galați, unde sute de credincioși au venit să se închine. ÎPS Casian Crăciun a împărțit bomboane copiilor prezenți la procesiune.

Icoana însoţită de Înaltpresfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, preoţi şi sute credincioşi a pornit în pelerinaj pe străzile orașului către biserica „Precista“ de pe faleza superioară a Dunării.

„Se adună <bobiță cu bobiță> fiecare gând, fiecare dorință și fiecare suferință în <șiragul> de sfinte rugăciuni împreună cu Maica Domnului! Ea este icoana-model a rugăciunilor noastre. Este și Maica lui Dumnezeu, dar este și prima ascultătoare în rugăciune către Dumnezeu pentru noi, cei lipsiți de îndrăzneală în a da iertare, dar cu multă îndrăzneală în a cere iertare. (...)Vino, Măicuță, în icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Adam, care va poposi în peste 150 de sfinte locașuri! Dar, deodată cu Sfânta sa Icoană, Maica Domnului dorește să fie primită nu doar în sfintele biserici sau pe căile de la Galați și Brăila, ci să-i facem <cale dreaptă> în sufletele, în inimile și în viața noastră”, a transmis arhiepiscopul Dunării de Jos, ÎPS Casian Crăciun.

În zilele următoare, până pe data de 14 august, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului se va afla în pelerinaj cu opriri în multe parohii din protopopiatele Brăila, Covurlui, Tecuci şi Nicoreşti.

Icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Adam, în pelerinaj FOTO: C. Mazilu
Icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Adam, în pelerinaj FOTO: C. Mazilu

Pelerinajul se va încheia în ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului, la Mănăstirea Adam, unde Înaltpreasfinţitul Părinte Casian va săvârşi slujba Prohodului Maicii Domnului, în prezenţa unui mare sobor de clerici şi a numeroşi pelerini, veniţi an de an să mulţumească Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu pentru binefacerile primite.

Icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Adam, în pelerinaj FOTO: Arhiepiscopia Dunării de Jos
Icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Adam, în pelerinaj FOTO: Arhiepiscopia Dunării de Jos

Legenda Icoane făcătoare de minuni

Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam se află în Eparhia Dunării de Jos de la mijlocul secolului al 16-lea. Ea a stat la temelia înfiinţării unui schit şi apoi, în anii 1652 – 1653 a bisericii lui Adam Movilă, actuala Mănăstire Adam.

Legenda spune că un călugăr venit din răsărit a arătat unui cioban înstărit din codrii acestor locuri o icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni, propunându-i să ridice aici un schit.

Ciobanul nu numai ca nu a ezitat a-i împlini dorinţa, dar el însuşi a devenit călugăr, ajutând la ridicarea unei bisericuţe şi a câtorva chilii in jurul ei. Aşa s-ar fi construit, se pare, o primă bisericuţă din lemn, cu hramul „Tuturor Sfinţilor”.

Icoana făcătoare de minuni a ajuns la Biserica Precista FOTO: Arhipiscopia Dunării de Jos
Icoana făcătoare de minuni a ajuns la Biserica Precista FOTO: Arhipiscopia Dunării de Jos

Schitul cade repede în ruină, în urma luptelor dintre turci şi românii lui Ioan Vodă cel Cumplit (1574). Interesant este că icoana Maicii Domnului, considerată iniţial pierdută şi ea, va fi găsită, după mulţi ani în trunchiul unui stejar.

Despre icoana Maicii Domnului se spune că este făcătoare de minuni şi reuşeşte să aducă ploaia în vremuri secetoase.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite