Patimile mănăstirii Adam: a fost prădată şi arsă de zeci de ori, iar comuniştii au transformat-o în CAP „Tractorul Roşu“

Mănăstirea, aflată în sudul Moldovei, adăposteşte una dintre cele mai cunoscute icoane făcătoare de minuni din România, despre care se crede că reuşeşte să aducă ploaia în vremurile pârjolite de secetă. Lăcaşul este cunoscut şi pentru ţesăturile cu totul speciale făcute aici.

Povestea mănăstirii Adam (judeţul Galaţi) se înscrie fără îndoială în tiparul cunoscut pentru aşezări monahale din spaţiul românesc. Zidită şi iar rezidită, mănăstirea a trebuit să facă faţă, de-a lungul secolelor, unui destin zbuciumat, plin de năvăliri păgâne, incendieri, ruinări, schimbări de destinaţie (fiind ba mănăstire de călugări, ba de maici, ba chiar şi sediul unei cooperative agricole comuniste), dar şi de momente cu totul speciale.

Mănăstirea este situată pe Dealul „Apărătura”, cel mai înalt deal din codrii de la Adam şi unul dintre cele mai înalte puncte din judeţul Galaţi. Accesul spre mănăstire se poate face fie din drumul naţional DN 26 Galaţi – Bârlad, între localităţile Bursucani şi Bălăbăneşti, fie din drumul judeţean DJ 251A Tecuci – Târgu Bujor, prin localitatea Fundeanu (la 7 kilometri de Adam), fie din DJ 242 Galaţi - Târgu Bujor-Bârlad (în dreptul localităţii Ghingheşti DC 103, la 5 kilometri de Adam).

Biserica mănăstirii este o construcţie veche, în formă de cruce, cu arhitectură în stil moldovenesc şi cu ziduri groase pe alocuri de până la 1,5 metri. La circa 70 m, în dreapta bisericii, se află clopotniţa din lemn pe sub gangul căreia se intră în incinta mănăstirii.

Pictura datează din secolul al XVIII-lea, este realizată în ulei şi tempera, a fost restaurată în anii 2006-2007, împreună cu catapeteasma. Cea mai veche pisanie a bisericii datează din 1869 şi menţionează: „În zilele prea înălţatului Domn Carol I, 1869 octombrie 20, cu ajutorul Celui Prea Înalt şi al Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, s-au pus în reparaţie această biserică“.

Un schit născută în jurul unei icoane făcătoare de minuni

Prima aşezare monastică a fost întemeiată la mijlocul secolului al XVI-lea (probabil 1558-1562; sursele se contrazic), când un călugăr venit din răsărit a arătat unui cioban înstărit din codrii acestor locuri o icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni, propunându-i să ridice aici un schit.

Ciobanul nu numai ca nu a ezitat a-i împlini dorinţa, dar el însuşi a devenit călugăr, ajutând la ridicarea unei bisericuţe şi a câtorva chilii in jurul ei. Aşa s-ar fi construit, se pare, o primă bisericuţă din lemn, cu hramul „Tuturor Sfinţilor”.

Schitul cade repede în ruină, în urma luptelor dintre turci şi românii lui Ioan Vodă cel Cumplit (1574). Interesant este că icoana Maicii Domnului, considerată iniţial pierdută şi ea, va fi găsită, după mulţi ani (probabil după anul 1650), în trunchiul unui stejar.

Închinare la icoana de la Mănăstirea Adam, judeţul Galaţi FOTO Arhiepiscopia Dunarii de Jos

Atunci  „preoţii inconjuraţi de multă lume, mişcaţi de o asemenea minune, au ridicat icoana din grădină şi au reaşezat-o în biserică ce se reconstruise“, după cum consemnează Marele Dicţionar Geografic al României, ediţia 1898.

Urmaşii aprodului Purice rezidesc lăcaşul

În 1630, turcii care au trecut pe aici cu prilejul unui război i-au dat foc, călugării găsindu-şi refugiu în pădurile din apropiere. Potrivit unor surse orale (preluate şi în scris ulterior, după 1800), ajugând prin părţile acestea ale Moldovei căpitanul Vasile Adam (devenit apoi Varvara monahul), împreună cu fraţii săi Costi, Movila şi Dabija (urmaşi din neamul aprodului Purice al lui Ştefan cel Mare) s-au hotărât să construiască biserica din temelii.

Documentele istorice unanim recunoscute (aflate în posesia Arhiepiscopiei Dunării de Jos) afirmă confirmă doar în parte legenda, consemnând că mănăstirea a fost ctitorită de căpitanul Adam la mijlocul secolului al XVII-lea (ajutat de către Petrişor din Tăplăoani, Vasile Iuzbaşa din Mileşti şi Sava Rogojan din Grădinari), fiind sfinţită la 14 octombrie 1652.

La 1685, Mitropolitul Sava şi marii boieri confirmă dorinţa ctitorilor şi a egumenului Leontie ca mănăstirea să fie închinată Muntelui Sinai.

Mănăstirea Adam, judeţul Galaţi, în vremea celui de-al Doilea Război Mondial. FOTO Arhiepiscopia Dunarii de Jos

Mai târziu, la 5 iulie 1759, egumenul Iorest Movilă scrie domnitorului Teodor Calimach că, după ample lucrări de refacere, hotărăşte să închine această mănăstire Mitropoliei de la Iaşi, deoarece părinţii din Sinai nu o considerau trebuincioasă. Domnitorul va întări această închinare printr-un document din 12 august 1759.

În urma cutremurului din 1802, vechea biserică s-a prăbuşit, actuala biserica fiind ridicată până în anul 1813, la câţiva metri distanţă de cea veche, prin stăruinţa stareţilor Ioanichie Greceanu şi Metodie Gociu.

Mătuşa lui Cuza a fost stareţă la Adam

La 1826, din motive neelucidate, maicile de la Adam au fost strămutate la mănăstirea Floreşti, judeţul Vaslui, călugării de acolo fiind aduşi la Adam. Măsura are un caracter temporar şi, la fel de ciudat ca prima oară, în 1835 se revine asupra acestei decizii, Adam revenind la statutul de mănăstire de maici.

Mănăstirea Adam, judeţul Galaţi FOTO Arhiepiscopia Dunarii de Jos

După revenirea de la Floreşti, stareţa mănăstirii, Xenia Cuza, mătuşa domnitorului Alexandru Ioan Cuza, era înconjurată de o obşte de 62 de monahii şi surori, numărul vieţuitoarelor crescând mereu şi ajungând în vremea secularizării la 148, după cum scrie istoricul Paul Păltănea,  în lucrarea „Vechi locaşuri de cult şi viaţa bisericească în sudul Moldovei până în anul 1864”, Ed. Arhiepiscopiei Tomisului şi Dunării de Jos, Galaţi, 1987.

La 1864 mănăstirea este deposedată de averile sale, rămânând cu mici suprafeţe de teren, insuficiente pentru acoperirea nevoilor curente. Statul se obliga să plătească o parte din cheltuielile de întreţinere, dar viaţa de obşte este practic desfiinţată, maicile fiind nevoite să se întreţină singure.

Cum s-a mutat „Tractorul Roşu” la mănăstire

Biserica a fost grav avariată la cutremurele din 1869, 1940, şi 1977, în primele două cazuri fiind reparată pe cheltuiala obştii monahale. Nu şi în 1977, când se afla în administrarea unui CAP cu nume sugestiv – Tractorul Roşu -, ca un fel de anexă administrativă şi depozit.

Între 1860 şi 1885, mănăstirea a administrat şi un spital de boli neuropsihice, care funcţiona în apropiere, acesta fiind mutat apoi la Socola, în Iaşi.

În 1918 este înfiinţată o şcoală de fete, cu învăţătoare plătite de stat, dar administrată de personal monahal, iar în 1922, o şcoală de industrie casnică, pentru surorile din mănăstire şi tinerele din zona respectivă. Atelierele de covoare şi ţesături ale mănăstirii, înfiinţate în 1850, erau vestite în epocă, ele devenind, după 1948, cooperativa de producţie „Cooperatorul”.

Ţesătoare de la Mănăstirea Adam, judeţul Galaţi FOTO Arhiepiscopia Dunarii de Jos

În anul 1959, când Mănăstirea „Adam” a devenit cooperativa „Tractorul roşu”, aproape toate măicuţele fost alungate, câteva rămânând, totuşi, să muncească, aproape fără plată, în ţesătorie.

Între 1991 - 2001, mănăstirea este reînfiinţată la iniţiativa Înaltpreasfinţitului Casian al Dunării de Jos.În această perioadă, mănăstirea funcţionează ca mănăstire de călugări, sub îndrumarea p.cuv.protos. Mihail Nare, duhovnicul Manastirii Buciumeni.

După această dată, edificiul a redevenit mănăstire de maici, stareţă fiind maica Anastasia Cimbru, care, alături de mica obşte de 11 maici. Întreaga activitate se revigorează, realizându-se consolidarea bisericii, restaurarea picturii, construcţia unui nou şi modern corp de chilii, alimentarea cu apă curentă şi amenajarea anexelor gospodăreşti.

„Sfânta” de la Adam atrage mii de pelerini la procesiuni

Rolul spiritual al mănăstirii Adam de-a lungul istoriei este unul de primă  mărime. Puţine sunt mănăstirile care s-au bucurat de o atât de mare căutare şi apreciere, un element deosebit de important fiind prezenţa la Adam a „Icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni”.

Mănăstirea Adam, judeţul Galaţi FOTO Arhiepiscopia Dunarii de Jos

„Evlavia credincioşilor faţă „Sfânta”, cum îi spun localnicii, cererile de pelerinaje ale icoanei prin oraşele şi satele din tot sudul Moldovei, minunile şi vindecările aduse de icoană sunt constante ale istoriei mănăstirii de-a lungul timpului. Se adaugă şi prezenţa raclei cu sfintele moaşte ale mai multor sfinţi, adusă de la Ierusalim, în 1857, de către arhimandritul Epifanie”, scrie Sorin Geacu în volumul „Mănăstirea Adam” (Ed. Episcopiei Dunării de Jos, Galaţi, 1998).

De Mănăstirea Adam este legat şi numele Sfântului  Rafail de la Agapia Veche, recent canonizat, născut în jurul anului 1560, în localitatea Bursucani, situată în imediata apropiere a mănăstirii.

Sfântul Rafail a deprins de la călugării răspândiţi prin codrii Adamului primele noţiuni ale credinţei ortodoxe şi dorul după viaţa sihăstrească. Conform tradiţiei, ucenici ai sfântului au ridicat în satul de obârşie al acestuia, la sfârşitul veacului al XVIII-lea, Schitul Zimbru, care a existat până la 1940, dependent de lavra de la Adam.

Vă mai recomandăm şi:

Povestea cutremurătoare a bisericii seculare făcute bucăţi de comunişti. Injectată cu tone de apă la fundaţie, a fost trasă în Dunăre cu remorcherele navale

Biserica „Sfântul Gheorghe“ din Galaţi, deşi era veche de peste 300 de ani, a fost dată jos în anul 1962 din cauza ambiţiilor activiştilor de a „curăţa“ malul Dunării de astfel de clădiri „care propagau ideologii greşite“. Sub ruinele ei au fost îngropate şi pierdute vestigii arheologice de o valoare inestimabilă.

Legăturile neştiute cu România ale lui Mazepa, duşmanul ruşilor pe vecie. „Afurisit“ de Biserica Ortodoxă la 300 de ani după moarte

Cazacul Ivan Stepanovici Mazepa continuă să fie, la 300 de ani de la moarte, sub „afurisenia” Bisericii Ortodoxe. A murit la Varniţa (în Basarabia) şi a fost înmormântat de şase ori pentru că de fiecare dată se găsea cineva să-l dezgroape. Ultimul mormânt cunoscut a fost într-o biserică din Galaţi, pe care comuniştii au demolat-o spectaculos: cu parâmele trase de nişte nave. Mazepa a dat numele a două cartiere centrale ale oraşului de la Dunăre.

Povestea stranie a mănăstirii gălăţene care a fost înghiţită de pământ într-o clipită. Arheologii n-au mai găsit nicio urmă a ei

Povestea spune că mănăstirea Filimonul a fost înghiţită de pământ acum trei secole, într-o noapte furtunoasă, după ce a fost lovită de mai multe trăsnete. Culmea este că există dovezi istorice care atestă că respectiva aşezare monahală chiar a existat, fiind fondată în urmă cu patru-cinci secole, de călugării greci. Se afla pe un deal din apropierea satului gălăţean Zărneşti, care se numeşte şi acum Piscul Mănăstirii.