Mănăstirea din România unde se țese povestea iei românești. Istoria zbuciumată a lăcașului de cult
0Mănăstirea Adam este singurul lăcaș din județul Galați unde se țese povestea iei tradiționale românești. Maicile din dealul „Apărătura”, alături de câteva localnice cu mâini de aur, țes haine tradiționale. Fiecare are o poveste care poate fi citită pe modelul iei tradiționale.
Situată în satul Adam, comuna Drăguşeni, pe un deal care domină întreaga localitate, Mănăstirea Adam este una dintre cele mai importante sihăstrii din întreaga zonă de sud a Moldovei. Accesul spre mănăstire se poate face fie din drumul naţional DN 26 Galaţi-Bârlad, între localităţile Bursucani şi Bălăbăneşti, fie din drumul judeţean DJ 251A Tecuci-Târgu Bujor, prin localitatea Fundeanu.
Cu fiecare an care trece, meșterii care cunosc tainele artei țesutului vestimentației populare tradiționale sunt tot mai puțini. De aceea, cei de la Mănăstirea Adam vin în ajutorul întregii comunități de la Dunărea de Jos. De altfel, mănăstirea este singurul lăcaș de acest fel, din județul Galați.
Atelierele de covoare şi ţesături ale mănăstirii au fost înfiinţate în 1850. În timp au devenit cunoscute, iar după anul 1948, comuniștii le-au transformat în cooperativa de producţie „Cooperatorul”.
Potrivit portalului Arhipiesciopiei Dunării de Jos, activităţile meşteşugăreşti au funcţionat până în 1959, când viaţa monahală a fost desfiinţată. Tradiția țesutului a fost reluată în anul 2003, printr-un program cu finanţare europeană, parternerii fiiind Centrul Cultural Dunărea de Jos şi Arhiepiscopia Dunării de Jos.
Astăzi, atelierul maicilor de la Mănăstirea Adam are în dotare cinci războaie de ţesut. În ultimii ani, la mănăstire s-a reluat un atelier de cusut ia românească. Măicuțele țes costume tradiţionale pentru Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritulităţii de la Dunărea de Jos, dar şi pentru primăriile din judeţele Galaţi şi Brăila.
Istoria zbuciumată a lăcașului de cult
Tradiţia locală, neconfirmată istoric, arată că prima aşezare monastică a fost întemeiată în părţile Adamului pe la mijlocul secolului al XVI-lea când un călugăr venit din răsărit a arătat unui cioban înstărit din codrii acestor locuri o icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni, propunându-i să ridice un schit.
Aşa s-ar fi construit, se pare, o primă bisericuţă din lemn, cu hramul „Tuturor Sfinţilor”. Documentele istorice unanim recunoscute afirmă, însă, că mănăstirea a fost ctitorită de căpitanul Adam, la mijlocul secolului al XVII-lea, biserica fiind sfinţită la 14 octombrie 1652.
În anul 1685, Mitropolitul Sava şi marii boieri confirmă dorinţa ctitorilor şi a egumenului Leontie ca mănăstirea să fie închinată Muntelui Sinai. Mai târziu, la 5 iulie 1759, egumenul Iorest Movilă scrie domnitorului Teodor Calimach pentru a-l anunța că, după ample lucrări de refacere, a decis să închine această mănăstire Mitropoliei de la Iaşi, deoarece părinţii din Sinai nu o considerau trebuincioasă. Domnitorul va întări această închinare printr-un document din 12 august 1759.
În urma cutremurului din 1802, vechea biserică s-a prăbuşit, actuala biserica fiind ridicată până în anul 1813, la câţiva metri distanţă de cea veche, prin stăruinţa stareţilor Ioanichie Greceanu şi Metodie Gociu.
După 1820 mănăstirea este transformată în mănăstire de maici. În 1826, maicile de la Adam au fost strămutate la mănăstirea Floreşti, județul Vaslui, călugării de acolo fiind aduşi la Adam.
Totuși, în 1835 se revine asupra deciziei, fiind mai departe mănăstire de maici. După revenirea de la Floreşti, stareţa mănăstirii, Xenia Cuza, mătuşa domnitorului Alexandru Ioan Cuza, era înconjurată de o obşte de 62 de monahii şi surori. În timp, numărul persoanelor a tot crescut ajungând în vremea secularizării la 148.
În anul 1864 mănăstirea este deposedată de averile sale, rămânând cu mici suprafeţe de teren, insuficiente pentru acoperirea nevoilor curente.
„Statul se obliga să plătească o parte din cheltuielile de întreţinere, dar viaţa de obşte este practic desfiinţată, maicile fiind nevoite să se întreţină singure. Biserica a fost grav avariată la cutremurul din 1869, precum şi la cel din 1940, când i s-au prăbuşit turla şi clopotniţa. După realizarea lucrărilor de consolidare, lăcaşul de cult a fost resfinţit de Episcopul Huşilor, Grigore Leu, la 15 august 1946”, susțin reprezentanții Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
Mănăstirea a fost închisă de comuniști
Mănăstirea Adam a fost una dintre cele mai importante centre monahale din întreaga ţară în secolele XIX şi XX. În 1943 în interior trăiau 152 de maici şi surori, zece preoţi şi 12 cântăreţi. Pe lângă mănăstire funcţiona, încă din secolul al XVII-lea, o şcoală românească. În 1918 este înfiinţată o şcoală de fete, cu învăţătoare plătite de stat, dar administrată de personal monahal, iar în 1922, o şcoală de industrie casnică, pentru surorile din mănăstire şi tinerele din regiune.
Desfiinţată în anul 1960, mănăstirea este reînfiinţată la iniţiativa Înaltpreasfinţitului Casian al Dunării de Jos. Funcţionează cu obşte de călugări între anii 1991-2001, atunci când redevine mănăstire de maici. După această dată, întreaga activitate se revigorează. Se realizează consolidarea bisericii, restaurarea picturii, construcţia unui nou şi modern corp de chilii, alimentarea cu apă curentă, precum şi amenajarea anexelor gospodăreşti.
„Rolul spiritual al Mănăstirii Adam de-a lungul istoriei este unul de primă mărime. Puţine sunt mănăstirile care s-au bucurat de o atât de mare căutare şi apreciere, un element deosebit de important fiind prezenţa la Adam a „coanei Maicii Domnului făcătoare de minuni. Evlavia credincioşilor faţă <Sfânta>, cum îi spun localnicii, cererile de pelerinaje ale icoanei prin oraşele şi satele din tot sudul Moldovei, minunile şi vindecările aduse de icoană sunt constante ale istoriei mănăstirii de-a lungul timpului. Se adaugă şi prezenţa raclei cu sfintele moaşte ale mai multor sfinţi, adusă de la Ierusalim, în 1857, de către arhimandritul Epifanie”, se precizează pe site-ul Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
Descrierea mănăstirii Adam
Potrivit informațiilor oficiale, arhitectural, biserica este în plan treflat, cu abside poligonale la exterior şi semirotunde la interior. Pereţii sunt groşi, de circa 1,5 metri. Pe latura vestică, biserica este susţinută de doi contraforţi. Altarul are o boltire în semicalotă, terminată cu un arc lat şi adăugit. Naosul este boltit, iar câteva arce încadrează absidele înguste. Naosul este despărţit de pronaos printr-un arc în semicilindru.
Pronaosul este boltit, cu câte o fereastră la nord şi la sud, iar pridvorul este închis, cu acces dinspre sud. Pictura, realizată în ulei şi tempera, a fost restaurată în anii 2006-2007, împreună cu catapeteasma, de mare valoare artistică, ce datează din secolul al XVIII-lea.
Cea mai veche pisanie cunoscută a bisericii datează din 1869 şi menţionează: „În zilele prea înălţatului Domn Carol I, 1869 octombrie 20, cu ajutorul Celui Prea Înalt şi al Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, s-au pus în reparaţie această biserică“.
Se încarcă comentariile...
