David Popovici cere intervenția Guvernului pentru banii datorați sportivilor: „E pâinea pe care o mănâncă!” | adevarul.ro

David Popovici cere intervenția Guvernului pentru banii datorați sportivilor: „E pâinea pe care o mănâncă!”

Publicat:
0
1 live

David Popovici a revenit sâmbătă asupra problemei premiilor neachitate către sportivii români și le-a cerut reprezentanților Guvernului să găsească o soluție pentru plata sumelor restante.

David Popovici
David Popovici Foto: Facebook/Universitatea din București

Prezent la ceremonia de deschidere a noului bazin olimpic din Otopeni, campionul olimpic a explicat că lipsa acestor bani afectează direct activitatea multor sportivi, pentru care recompensele reprezintă un sprijin important în pregătirea și continuarea carierei.

„Am privilegiul de a nu depinde de fondurile alea, alți colegi nu au!”

Întrebat dacă se așteaptă ca actualul Executiv să rezolve situația, înotătorul a explicat că își dorește să folosească notorietatea câștigată prin rezultatele sportive pentru a atrage atenția asupra problemelor colegilor săi. Popovici consideră că trebuie să vorbească și în numele celor care nu beneficiază de aceeași expunere publică și nu își pot face auzite la fel de ușor nemulțumirile.

„Cred că au fost multe, putem să le zicem şi personaje, multe guverne care au spus că îşi doresc să rezolve problema restanţelor premierilor. Am cumva speranţa că inclusiv din astfel de iniţiative se poate inspira şi noul Guvern, pentru a susţine, aşa cum pot ei, sportul. Eu pot vorbi despre asta, am şi privilegiul de a vorbi în faţa multor camere şi am şi privilegiul de a nu depinde de fondurile alea care ne sunt datorate. Numai că încerc să vorbesc în numele colegilor care nu au poate o platformă atât de mare şi să le reamintesc celor care trebuie să vadă mesajul ăsta că foarte mulţi dintre colegii mei depind de asta.

Şi întreaga lor carieră, şi întregul lor parcurs sportiv, şi până la urmă e pâinea pe care o mănâncă, depind inclusiv de premierile promise cu ani şi ani şi ani în urmă, inclusiv de dinainte să fi ajuns ei campioni mondiali, europeni, olimpici. Chestii pe care simţeau că se pot baza în momentul în care au decis că: 'OK, voi lăsa totul deoparte, mă voi concentra strict pe sport'. Dar uite, acum multora dintre ei, şi am vorbit personal cu mulţi, le este foarte dificil!”, a declarat David Popovici.

„Oricât aș fi de vocal, sunt totuși un singur om!”

David Popovici a mai adus în discuție această situație și cu alte ocazii. Înotătorul a atras atenția în repetate rânduri asupra banilor pe care statul întârzie să îi achite sportivilor pentru performanțele obținute. Acesta a transmis că nu va lăsa subiectul deoparte și că va continua să le amintească reprezentanților autorităților că aceste recompense nu au fost încă plătite.

„Oricât de vocal aş fi, şi într-adevăr am fost şi sunt de fiecare dată când am ocazia să atrag atenţia asupra neregulilor sau asupra lipsei implicării statului în astfel de treburi, sunt totuşi un singur om. Cred că trebuie să fim şi mai vocali legat de asta. Cât despre ce a putut să facă o companie privată, mi-ar plăcea foarte tare să văd astfel de iniţiative îmbrăţişate inclusiv de alte companii private, pentru că sunt extrem de mulţi bani la mijloc şi extrem de multe fonduri în multe alte companii private. Şi dacă statul întârzie sau poate nu o face niciodată, mi-ar plăcea să preia exemplul Grupului Ţiriac şi fundaţiei şi să se implice fiecare aşa cum poate!”, a mai spus sportivul, citat de Digi24.

Top articole

Partenerii noștri