Galaţi/Mesaje anti-ministeriale postate pe geamurile căminelor studenţeşti

0
0

Studenţii şi-au exprimat astfel nemulţumirea că au fost eliminaţi de la alegerea rectorilor. Dacă nu vor avea nicio reacţie de la Ministerul educaţiei, studenţii vor intra lunea viitoare în grevă generală.

Ei au dovedit astăzi că atunci când este vorba despre un protest, inventivitatea lor este fără limite. Peste 300 de studenţi şi-au atârnat în această dimineaţă cearşafurile peste pervazurile geamurilor caminelor. Lângă ele au lipit şi coli mari pe care au scris mesaje împotriva ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu.

„Vrem 25% - drepturile studenţilor nu sunt negociabile", „Pe noi nu ne Fu(ne)ri(u)!!!" sau "Esti incapabil să votezi! Semnat Ministru'", sunt doar câteva dintre sloganurile pe care le puteau citi astăzi gălăţenii care au trecut prin zona căminelor studenţeşti.

Un mesaj pe cât de original, pe atât de haios, era scris pe faţada căminul G: "Vine trenul din Galaţi, Plin cu studenţi supăraţi, Doamne ocroteşte Ministerul!".

"Nu se poate, suntem excluşi din toate comisiile şi structurile de alegere a conducerilor universităţilor. Nu putem să stăm cu mâinile în sân, trebuie să fim solidari", a strigat de la geamul unei camere din Căminul B un student protestatar.

"Am recurs la acest gest tocmai pentru a arăta solidaritatea dintre studenţi", spune preşedintele Ligii Studenţilor din Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi, Dorin Coteţ.

Acesta spune că a obţinut acordul rectorului pentru a duce la bun-sfârşit o altă etapă din calendarul protestului - cea de mâine dimineaţă, când pe Universitatea din Galaţi va fi desfăşurat un şir de cearşafuri pe care vor fi scrise nemulţumirile studenţilor.

Organizaţiile studenţeşti au semnalat de foarte mult timp o problemă majoră din noua Lege a educaţiei şi anume lipsa reprezentativităţii lor, în procent de 25%, la desemnarea rectorilor universităţilor, indiferent de modalitatea de alegere. Studenţii acuză şi lipsa reprezentativităţii lor în consiliile de administraţie.

Deşi Liga Studenţilor a ridicat această problemă gravă - din punctul de vedere al reprezentanţilor acesteia - chiar şi la Preşedinţia ţării, nu numai la Ministerul Educaţiei, n-a primit nici un răspuns oficial.

Studenţii sunt nemulţumiţi şi de faptul că, potrivit Legii educaţiei, frecvenţa la cursuri devine obligatorie. Până acum, studenţii erau obligaţi să vină doar la seminarii, laboratoare sau lucrări practice.

Acţiunile de protest ale studenţilor vor culmina lunea viitoare cu greva generală.

Mai multe - Galaţi

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite