Galaţi: Pensionarii gălăţeni au ieşit în stradă
0
În fata sediului Prefecturii, aproximativ 200 de pensionari au scandat lozinci împotriva Guvernului, cerând aplicarea Legii 218 privind majorarea pensiilor pentru grupele I şi II de muncă, începând cu data de 1 noiembrie şi creşterea valorii punctului de pensie până la 45 % din salariul mediu.
Ei cer Guvernului să nu aprobe modificarea prevederilor legii 19/2000 referitoare la corelarea la începutul fiecărui an al pensiilor cu salariul mediu brut prognozat, utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.
"Modificarea preconizată ar duce la stoparea majorării pensiilor şi ar creşte numărul pensionarilor aflaţi sub valoarea pragului sărăciei", a declarat Toader Cristea, liderul Alianţei Pensionarilor pentru Consiliere din Galaţi.
Totodată, sindicaliştii mai doresc reaşezarea pensiilor pe principii de echitate pentru pensionarii defavorizaţi în urma recalculării pensiilor, impozitarea pensiilor pentru sumele ce depăşesc echivalentul a trei puncte, eliminarea discriminărilor dintre pensiile diferitelor categorii de pensionari.
"Avem şi un memoriu pe care îl vom înmâna prefectului. Dorim să fim respectaţi şi să ni se rezolve doleanţele. Pe data de 20 octombrie vom protesta şi în faţa Parlamentului României , împreună cu mai multe asociaţii din România", a explicat Toader Cristea, preşedintele Alianţei Pensionarilor pentru Consiliere din Galaţi.























































