Galaţi: La Oţelul vine Ochiroşii de la Steaua, la schimb cu Jelev
0Conducătorii cluburilor Oţelul Galaţi şi Steaua Bucureşti s-au înţeles marţi seară asupra mult mediatizatei plecări a bulgarului Jelev de la echipa gălăţeană în Ghencea. În schimbul cedării lui Jelev, Marius Stan, director general al FC Oţelul, a obţinut de la Steaua transferul mijlocaşului stânga Răzvan Ochiroşii, care se întoarce astfel în oraşul natal.
Jivko Jelev mai avea contract cu Oţelul până în vara acestui an, dar nu a mai jucat în ultimele etape ale turului. Conform conducătorilor clubului gălăţean, Jelev nu a acceptat întârzierea cu care au fost achitate salariile şi a spus că nu poate să dea randament dacă nu este plătit la timp. Imediat după meciul din deplasare cu Gloria Bistriţa din etapa a 10-a, Jelev nu a mai fost titularizat. Ulterior, acesta nu s-a mai prezentat la antrenamente, lucru care a permis celor de la Oţelul să înceapă procedurile de obţinere a suspendării jucătorului bulgar până la finalul contractului.
Spre deosebire de ceilalţi jucători din echipă, în cazul lui Jelev ca şi al portarului Kolev, aflat într-o situaţie similară, cei din conducerea clubului au avut grijă să le mai plătească o parte din salariile restante, astfel încât aceştia să nu poată îndeplini condiţiile de depune memorii pentru a deveni jucători liberi de contract.
Pentru Ochiroşii, Oţelul şi Steaua s-au judecat până la TAS
Răzvan Ochiroşii, care va împlini 21 de ani în luna martie, a fost subiectul unei aprige dispute între Oţelul şi Steaua în instanţele sportive, ajungându-se până la Tribunal de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Laussane. Gălăţeanul a fost crescut la clubul privat de juniori Steaua Dunării Galaţi, de unde a fost luat de Steaua Bucureşti. Cei de la Oţelul au contestat vehement la vremea respectivă acel transfer, invocând un contract cu cei de la Steaua Dunării conform căruia are prioritate la achiziţia oricărui jucător crescut acolo. De asemenea, niciun jucător de la Steaua Dunării nu putea pleca la alt club decât dacă avea şi acordul celor de la Oţelul.
La Steaua, Ochiroşii a avut evoluţii oscilante, nereuşind să se impună printre titulari. El va fi deţinut în coproprietate de Oţelul şi Steaua, gruparea bucureşteană urmând să încaseze jumătate din suma unui eventual transfer ulterior
Pretenţiile lui Jelev pot anula înţelegerea
Deşi reprezentanţii celor două cluburi s-au înţeles, tranzacţia nu este finalizată 100% şi poate cădea datorită pretenţiilor financiare ale bulgarului Jelev. Steaua i-a oferit un contract de 120.000 de euro pe an, însă fotbalistul cere mai mult. El a plecat în Bulgaria şi urmează să dea un răspuns final în cel mult trei zile.
Totuşi, Jelev nu prea are de ales. El poate fi forţat să accepte chiar de către Oţelul sub ameninţarea că nu se va accepta altă ofertă: "Ori Steaua, ori suspendare şi nu joci până la vară"