FOTO Scenariu apocaliptic: 15 persoane au fost salvate de sub dărâmături după un puternic cutremur

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii locali au avut un ro important în prinderea unor hoţi din zonă
Poliţiştii locali au avut un ro important în prinderea unor hoţi din zonă

Acestea au fost salvate de sub dărâmături de salvatorii Asociaţiei Romanian Rescue. Pentru că misiunea a fost una dificilă, la faţa locului au intervenit şi echipele de intervenţie din Turcia. Din fericire, totul este doar un exerciţiu tactic de cooperare pe teritoriul României.

Simularea a avut loc la intersecţia dintre Bulevardul George Coşbuc şi strada Stelei, în incinta unui fost mare producător de echipamente hidraulice. Conform scenariului, undeva în Vrancea, în localitatea Panciu, s-a produs un seism de 7,2 grade pe scara Richter, fiind afectat şi oraşul de la Dunăre. Aici, 15 persoane au fost prinse sub dărâmături. Salvatorii Asociaţiei Romanian Rescue, aflaţi la antrenamentul din cadrul Reţelei Nonguvernamentale Balcanice pentru Răspuns în Situaţii de Urgenţă au fost alertaţi să intervină în rezolvarea cazurilor apărute în urma seismului. La faţa locului au sosit şi 12 salvatori turci.

Acţiunile de căutare - salvare au fost executate în cooperare cu echipele specializate ale Poliţiei Locale Galaţi şi NAK Turcia. În acelaşi timp, pompierii militari au fost solicitaţi să intervină pentru a lichida un incendiu izbucnit la etajul al doilea al clădirii.

Pentru că în timpul căutarii victimelor, scara de acces către etajele superioare se prăbuşeşte, comandantul Detaşamentului Naţional de Intervenţie la Dezastre a dispus executarea sistemelor de acces pe coardă şi evacuarea victimelor de la înalţime utilizând sisteme de alpinism utilitar.

Existenţa unor hoţi în perimetrul sectorului de intervenţie a pus în pericol echipele de intervenţie, astfel că a fost solicitat ajutorul poliţiştilor locali. Oamenii legii au reţinut patru persoane cu comportament agresiv şi acestea au fost duse către cea mai apropiată secţie de poliţie.

exercitiu cutremur galati

Cele 15 victimele au fost evacuate cu succes şi au primit la timp asistenţă medicală de urgenţă.

„Consider că a fost o premieră cel puţin pentru Galaţi în sensul că s-au unit atâtea forţe, inclusiv invitaţii din alte ţări şi exerciţiul a fost o reuşită. Sperăm să fie doar începutul şi aceste organizaţii să se implice din ce în ce mai mult în aceste acţiuni de căutare şi salvare în colaborare cu toate autorităţile implicate, ne-a declarat şeful Serviciului de Ambulanţă, Mihai Polinschi.



„Noi eram la Gârboavele, la o pregătire comună cu partenerii noştri din reţeaua balcanică NAK SAR. Anunţaţi de către I.S.U. am intervenit împreună cu forţele Poliţiei Locale la evacuarea victimelor. Am avut operaţiuni de salvare de la înălţime, extragere de sub dărâmături, am avut bineînţeles evacuări de hoţi executate de către Poliţia Locală. De altfel Poliţia Locală ne-a ajutat şi la salvările de la înălţime pentru că sunt acreditaţi pentru asta şi totodată, cu Serviciul de Ambulanţă am făcut evacuarea victimelor. În total 15 victime, pompieri, NAK, RRA - în total 62 de persoane”, a precizat, la rândul lui, Radu Murea, preşedintele R.R.A. Rescue International.

image
exercitiu cutremur galati

Acest exerciţiu a urmărit antrenarea comună a forţelor de intevenţie specializate în procesul de coordonare şi desfăşurare a acţiunilor operative pentru limitarea şi înlăturarea efectelor situaţiilor de urgenţă generate de cutremure puternice.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite