Edilul Marius Stan acuză foştii avocaţi şi jurişti ai Primăriei gălăţene că „au trecut de cealalată parte a baricadei”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Culmea, susţine el, unul dintre aceştia, nu numai că reprezintă în instanţă un client împotriva instituţiei în care a lucrat, dar în dosar a semnat şi ca reprezentant al municipalităţii, înainte de a-şi da demisia. Stan avertizează că, în mandatul său, „băieţii şmecheri" care pierd procesele vor plăti scump

Primarul Marius Stan este pornit pe avocaţii care au „slujit" municipalitatea în mandatele predecesorului său şi care i-au lăsat pe cap nu mai puţin de 800 de procese. Ba chiar după cum a afirmat „au trecut de partea cealalată a baricadei după ce au fost angajaţi prin Primărie ca să-i apere interesele".

Conform primarului, avocatul Doina Udrescu nu mai lucrează în Primărie, iar despre Tincuţa Pătruţă, fostă juristă a municipalităţii, a afirmat: „E în foarte multe procese împotriva Primăriei şi într-unul dintre procese e chiar cea care semnează din partea Primăriei".

Primarul a făcut comentarii critice şi în legătură cu activitatea fostului avocat al Consiliului Local.

„Carmen Moldoveanu avea câteva sute de procese în curs, dar n-a catadixit să vină, înainte de a-şi da demisia, să-şi predea dosarele cu un opis ca să putem şti care dosare au termene de prezentare la Tribunal. Pur şi simplu le-a trântit. I-am făcut plângere la Baroul Galaţi, prin care îi sesizăm atitudinea şi îi cerem firesc, normal şi legal, să vină şi să-şi predea obiectul muncii de până acum, pentru că a funcţionat în baza unui contract cu Consiliul Local", a mai afirmat primarul Marius Stan.

Pe de altă parte, edilul îi avertizează pe „băieţii şmecheri", care urmăresc să stoarcă bani din bugetul local sub formă de despăgubiri neîntemeiate sau exagerate, că pentru procesele pierdute, ei vor fi cei care vor plăti plăti.

„Am înfiinţat o comisie de mediere pentru analizarea şi soluţionarea conflictelor patrimoniale şi vom lucra cu firme de avocaţi puternice, cointeresate financiar să câştige procesele. Am lucrat până acum cu o casă de avocaţi, pe titlu de gratuitate, şi colaborarea s-a materializat prin câştigarea unui proces, în apel, proces pierdut iniţial pe două milioane de euro. Un mizilic! Garantat, începând din mandatul acesta, cei care pierd procesele cu Primăria vor plăti bani mulţi. Majoritatea vor avea intentate plângeri penale şi vor plăti cheltuieli de judecată", a declarat Marius Stan.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite