Duminică încep la Galaţi „Zilele filmului polonez”. Vezi ce filme rulează

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Afişul festivalului
Afişul festivalului

Muzeul de Artă Vizuală Galaţi şi Institutul Polonez din Bucureşti organizează, în perioada 25-31 martie, „Zilele filmului polonez". Zilnic, de la ora 18.30 va fi proiectat un film de referinţă. Intrarea este liberă!

„Zilele filmului polonez" au ajuns deja la a patra ediţie desfăşurată la Galaţi. Iar dacă în anii trecuţi proiecţiile cinematografice s-au bazat pe scurt-metraje şi documentare, anul acest cinefilii gălăţeni vor avea ocazia să vadă şapte filme artistice de referinţă. Proiecţii vor avea loc la Muzeul de Artă Vizuală.

În debutul festivalului, duminică 25 martie, începând cu ora 18.30, va rula lung-metrajul „Veneţia", un film despre lumea imaginară în care un tânăr alege să se retragă, dorind să fugă de realitatea prea plicticoasă pentru el.

Luni, 26 martie, veţi putea viziona „Joanna", povestea unei femei din Cracovia, care şi-a pierdut soţul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi care a ales să aibă grijă de o micuţă evreică. Un ofiţer german îi descoperă secretul şi o şantajează sentimental.

„Erattum" este pelicula pe care Muzeul de Artă Vizuală o va difuza marţi, 27 martie, la aceeaşi oră. Personajul îşi propune să viziteze locurile natale, dar ceea ce părea o banală călătorie se transformă în ceva care-i schimbă total viaţa.

Miercuri, pe 28 martie rulează „Mistificarea". Un student la jurnalism descoperă un lucru senzaţional: moartea unui celebru dramaturg a fost de fapt o înscenare, iar acesta trăieşte de fapt ascuns sub o altă identitate.

„Examenul de capacitate" (joi, 29 martie) este povestea unui licean din Cracovia primilor ani de după război, despre prima dragoste, prieteniile periculoase şi despre revolta împotriva autorităţilor comuniste.

Comedia „Afacerea sfântă", care va fi difuzată vineri, 30 martie, îi ironizează la modul inteligent pe tinerii polonezi de astăzi.

Ultima peliculă din festival este „Trandafiraşul" (sâmbătă, 31 martie) - o istorie despre cum poate fi discreditat un om care se lasă orbit de iubirea pentru o persoană nepotrivită.
Toate cele şapte filme prezentate sunt subtitrate în limba română, iar intrarea este liberă.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite