Cum va arată cel mai modern campus regional pentru învățământul dual. Investiție de 15 milioane de euro la Galați

0
Publicat:

Campusul va avea cămine, săli de clasă, ateliere, bibliotecă, sală de mese și un parc. De asemenea, va fi dotat cu trei terenuri de sport multifuncționale, dotate pentru a fi folosite pentru baschet, volei și tenis.

Campus regional, cu fonduri prin PNRR FOTO: Primăria Galați
Campus regional, cu fonduri prin PNRR FOTO: Primăria Galați

Primăria Galați anunțat luni, 18 noiembrie, că a lansat în licitație contractul pentru construirea unui campus profesional modern destinat învățământului dual, după ce au fost obținute fonduri în acest scop prin PNRR.

Campusul va avea în componență patru cămine cu spațiu de cazare pentru minimum 300 elevi, un amfiteatru pentru conferințe (cu dotările aferente bunei desfășurări a activității didactice), zece ateliere de lucru - opt ateliere pentru învățământ dual preuniversitar - (calificări profesionale de nivel 3, 4 și 5) și două ateliere pentru învățământ universitar – (calificări profesionale de nivel 6), zece săli de clasă, o bibliotecă cu o sală de lectură. 

De asemenea, va avea trei săli multifuncționale ce pot fi folosite atât ca săli de studiu individual sau în grupuri mici, cât și ca spații pentru conferințe sau discuții informale cu partenerii din mediul privat, o sală de mese cu o capacitate de 180 locuri. 

Un campus regional se construiește în Galați FOTO: Primăria Galați
Un campus regional se construiește în Galați FOTO: Primăria Galați

Mai mult, campusul va avea trei terenuri de sport multifuncționale, dotate pentru a fi folosite pentru baschet, volei și tenis, o sală de sport, un parc, spații verzi și parcări auto.

Unitatea regională se va construi pe terenul în care se află mai multe clădiri nefolosite ale unui liceu tehnologic. Totul va costa aproape 75 de milioane de lei.

„Campusul profesional va avea sediul în municipiul Galați, pe strada 1 Decembrie 1918, nr. 25 (Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu”). Contractul lansat în licitație publică pentru obiectivul „Construire și dotare campus profesional integrat regional pentru învățământul dual Galați” are o valoare estimată de 74,7 milioane de lei, iar ofertele sunt așteptate până pe 18 decembrie 2024”, a transmis Primăria Galați.

Scopul principal îl constituie „asigurarea educației și formării profesionale inițiale în sistem dual, prin dezvoltarea unui parteneriat cu operatorii economici pentru a adapta educația și formarea profesională la cerințele pieței muncii”. 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite