Cum obţinem pacea interioară. De ce spun psihologii că este mai importantă decât iubirea şi fericirea
0O vorbă din bătrâni spune ”cum eşti în interior, aşa te vei manifesta şi în exterior”. Mulţi dintre noi au fost distraşi în ultimii ani de ceea ce se întâmplă în exterior, mai ales după izbucnirea pandemiei şi, mai nou, a conflictului ruso-ucrainean şi s-au preocupat puţin sau deloc de propriul interior.
Este necesar ca fiecare dintre noi să se întoarcă la introspecţie şi să descopere de ce are nevoie pentru a-şi redobândi pacea interioară, astfel încât să poată transmite această stare şi în exterior, influenţându-i pozitiv pe toţi cei cu care intră în contact.
„De la bun început trebuie să înţelegem pacea. Câţi o pot simţi şi, mai ales, o pot dărui? Pacea este practic o linişte, este un element esenţial pentru sănătatea fiecăruia dintre noi şi se caracterizează printr-o stare de echilibru, de relaxare, o stare de bine, o senzaţie de linişte interioară, de armonie şi chiar odihnă mentală”, explică psihologul Stelian Chivu.
Ca să ai pace, e necesar să ţi-o doreşti, să o obţii şi apoi să o dăruieşti şi celor din jur, spun specialiştii. Pacea interioară conferă echilibru psihic şi favorizează intuiţia, imaginaţia şi inspiraţia. Cine are cu adevărat nevoie de ea, o învaţă şi apoi o trăieşte.
Pacea poate fi măsurată ştiinţific
Conform piramidei conştiinţei umane, a lui David R. Hawkins, pacea atinge nivelul 600, depăşind iubirea şi fericirea, care se poziţionează mai jos pe această scală. ”Când pacea ajunge la un nivel atât de înalt, conceptul de bine şi rău dispar. Apare transcendenţa, înţelegerea sinelui şi a conştiinţei de sine. Pacea poate fi chiar măsurată cu ajutorul electroencefalogramei”, spune psihologul Stelian Chivu.
Astfel, undele delta, atunci când sunt între unu şi patru herţi, reflectă practic starea de pace. Aceste unde se manifestă atunci când creierul intră într-o stare de relaxare profundă şi începem să ne deconectăm de tot ceea ce se întâmplă în exterior.
În această etapă apare şi ceea ce specialiştii numesc egregorul păcii, ce reprezintă o acumulare de infoenergii pozitive de la o colectivitate. Există însă şi reversul medaliei. ”Oamenii trebuie să înţeleagă că dacă vor continua să trăiască cu frica de război, nu vor face altceva decât să alimenteze egregorul războiului, prin gânduri şi emoţii negative”, punctează psihologul Stelian Chivu.
Războiul interior, primul pe lista de autovindecări
Potrivit acestuia, cauzele războiului trebuie vindecate mai întâi în interior. Tibetanii, pe care Stelian Chivu i-a cunoscut personal, consideră că pacea interioară este mai importantă decât orice altceva şi tocmai de aceea au făcut din ea centrul meditaţiilor şi rugăciunilor lor.
Pacea este rezultatul vindecării mentale, emoţionale, fizice şi chiar spirituale. Liniştea interioară pleacă din creier, unde se acumulează gândurile negative. De aceea se şi spune ”gândurile care nu îmi dau pace”. Pacea este practic o vibraţie care îmbunătăţeşte semnificativ sănătatea atât la nivel individual, cât şi colectiv. Războiul are o vibraţie extrem de joasă, care se obţine foarte uşor şi prin care involuăm foarte repede.
Stelian Chivu FOTO arhiva personală
”Lipsa păcii interioare declanşează o serie de stări negative puternice. E vorba de agitaţie, insomnie, tensiune arterială crescută, lipsa poftei de mâncare, palpitaţii, îndoieli, remuşcări şi, nu în ultimul rând, boală”, explică psihologul Stelian Chivu. Există o altă vorbă în popor care spune ”mi-am pierdut pacea şi liniştea”, ce defineşte foarte bine ce se întâmplă cu o persoană dominată de gânduri şi emoţii negative.
Voinţă şi răbdare
Ca să obţinem pacea interioară e necesar să ne educăm voinţa şi să avem răbdare cu noi înşine. Avem nevoie în acelaşi timp şi de dragoste faţă de noi, dar şi faţă de cei din jur, dar şi de cunoaştere. Pentru că pacea este o stare interioară, ea nu se poate obţine mecanic, prin limitări şi condiţionări din exterior.
Cea mai eficientă cale pentru dobândirea acesteia este autocunoaşterea. E nevoie să ne analizăm şi să identificăm ce anume ne face să fim liniştiţi mental şi emoţional. Pentru unii poate fi o plimbare pe munte sau într-un parc, în timp ce pentru alţii această stare este indusă de meditaţie, citit sau ascultarea muzicii preferate.
Ca să păstrăm pacea interioară, este necesar să ne deconectăm în fiecare zi de trecut, de exterior şi de grijile legate de ce ne rezervă viitorul. Una dintre cele mai simple căi pentru a face asta ne este oferită de Stelian Chivu şi constă în concentrarea atenţiei pe propria respiraţie timp de un minut sau două, astfel încât să ne reconectăm la prezent.
”Folosim practic exteriorul ca să declanşăm pacea interioară. Un prim pas în acest sens este să obţinem pacea gândurilor şi să ne echilibrăm emoţiile. Pacea se cultivă zilnic, nu când avem timp şi chef. Când ajungem la pacea reală, profundă, aceasta nu se mai pierde niciodată”, conchide psihologul Stelian Chivu.
Vă mai recomandăm să citiţi şi:
Psiholog: „În noi stă puterea de a ne sabota sau vindeca“. Care sunt cuvintele antidot al eşecului