Psiholog: „În noi stă puterea de a ne sabota sau vindeca“. Care sunt cuvintele antidot al eşecului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Mulţi dintre noi folosesc zilnic, de cele mai multe ori inconştient, cuvinte şi expresii prin care se sabotează singuri şi care acţionează în special la nivelul minţii subconştiente.

Marea majoritate dintre noi se sabotează singuri prin chiar cuvintele şi expresiile pe care le folosesc zilnic în raport cu ei înşişi, dar şi cu cei cu care interacţionează.

”Cuvintele pot bloca, limita, condiţiona şi programa negativ. Acestea au fost preluate ca atare de la părinţi sau de la anturaj. E necesar să înţelegem că, din punct de vedere psihologic, fiecare cuvânt are propria vibraţie, energie şi program. Când auzim un cuvânt sau îl pronunţăm, în spatele acestuia va fi de fiecare dată o imagine. De pildă, dacă spunem <<floare>>, la fiecare dintre noi va apare o altă imagine, cum ar fi un trandafir, lalea sau zambilă”, explică psihologul Stelian Chivu.

Imaginea respectivă este însoţită de o stare, iar după aceasta va urma, evident, o manifestare. Astfel, pentru unii cuvântul <<nori>> va fi asociat cu ploaie şi o senzaţie de frig, pe când pentru alţii va însemna o călătorie frumoasă cu avionul, din care au putut admira plafonul de nori.

”Practic, de fiecare dată când pronunţăm un cuvânt se produc nişte mecanisme psihologice care pregătesc corpul pentru un anumit gen de acţiune. Dacă auzim cuvântul <<trandafir>>, ne aşteptăm la ceva frumos, dacă auzim cuvântul <<cutremur>>, corpul intră într-o stare de alertă şi începe să producă adrenalină şi cortizol”, detaliază psihologul Stelian Chivu.

Experimentul apei programate prin cuvinte

În general, cuvintele sunt elemente declanşatoare pe care mintea noastră subconştientă le foloseşte ca o comandă, pentru că aceasta nu face diferenţa între real şi imaginar, între ce este adevărat şi ce este fals. Mai multe studii ştiinţifice au stabilit că anumite cuvinte sau expresii ajung efectiv să ne saboteze dacă le repetăm de cel puţin 21 de ori.

”Frecvenţa cu care repetăm anumite cuvinte ajunge până la nivelul programării ADN. Medicul Masaro Emoto a reuşit chiar să fotografieze cristalele de apă îngheţată care fusese încărcată să spunem aşa cu anumite cuvinte. De pildă, i s-au scris sau i s-au rostit cuvântele <<te iubesc>>, <<împăcare>> sau <<lumină>>, iar acest lucru s-a reflectat în cristalele de apă. Prin urmare, cuvintele ne influenţează apa din organism, corpul uman conţinând între 50% şi 70% apă”, susţine psihologul Stelian Chivu.

În concluzie, cuvintele ne pot influenţa pozitiv sau negativ, acestea eliberează sau blochează, pot naşte idei frumoase sau o recţie de revoltă. De asemenea, cuvintele pot vindeca sau ne pot îmbolnăvi. Astfel, dacă o persoană îşi va repeta de câteva zeci de ori pe zi că se va îmbolnăvi, se va programa negativ, iar la un moment dat chiar va dezvolta o afecţiune.

”În schimb, dacă ne repetăm că suntem din ce în ce mai bine, că suntem din ce în ce mai sănătoşi, aceste programe pozitive vor fi preluate de mintea subconştientă şi vor fi executate. Aşa funcţionează. Din păcate, de cele mai multe ori ne programăm efectiv boala prin propriile cuvinte, pe care le folosim inconştient. Mulţi dintre noi s-au obişnuit să folosească foarte des cuvinte precum <<dezastru>>,  <<ghinion>>, <<groaznic>>, <<rău>>, <<cumplit>>, <<eşec>>, <<chin>>, <<haos>>, iar asta face ca acele persoane să transmită frecvenţele joase ale acestor termeni în propria structură mentală, emoţională şi fizică, sabotându-se practic singure”, explică psihologul Stelian Chivu.

De ce nu este bine să spui <<încerc>>

Este suficient, de altfel, să ne ascultăm apropiaţii pentru a constata câtă negativitate există în fiecare frază pe care o rostesc. De regulă, încep prin a spune că au avut o zi proastă, în care toţi pe care i-au întâlnit i-au scos din sărite, şi consideră că aşa le va merge şi restul zilei. Aşa intervine autosabotarea, când ne concentrăm doar pe anumite lucruri mai puţin bune care ni se întâmplă, ignorându-le sau trecând prea repede peste aspectele pozitive din viaţa noastră.

”Sunt multe persoane care încearcă să te convingă că nu se pot schimba. Şi aici greşesc pentru că, de regulă, spun: <<Am încercat şi nu merge>>. Pot spune în schimb: <<Lucrez la asta>>. Spun, de asemenea: <<Eu nu ştiu să fac asta>>. Pot să spună, de pildă, <<Învăţ să fac asta>>. Mulţi dintre noi spun din reflex <<Încerc>>. Când folosim foarte des acest cuvânt, se produce o uşoară sabotare pentru că <<încerc>> nu tinde către o rezolvare, ci mai degrabă către o amânare a rezolvării acelei probleme şi adaugă şi o doză de nesiguranţă. Este bine ca acest cuvânt să fie înlocuit cu termeni precum <<Urmăresc>>, <<Caut>>, <<Voi face>>, <<Mă străduiesc>>”, spune psihologul Stelian Chivu.

Cuvintele care ne mobilizează şi ne determină practic să ne autodepăşim mereu sunt <<pot>>, <<ştiu>>, <<vreau>>, <<am>> şi <<acţionez>>. Folosite din ce în ce mai des ne vor elibera de frâna pe care tot noi o tragem zilnic, schimbând astfel autosabotarea cu autovindecarea.

”Aveam un pacient care spunea mereu că este şomer. Nimeni nu neagă realitatea, dar e cu totul altceva când spui <<sunt între două joburi>>, ceea ce este cât se poate de real. O pacientă nu se putea abţine să spună că este singură. I-am recomandat să spună că <<nu are încă pe nimeni>>. Totul ţine de modul în care folosim cuvintele, pentru că ele ne pot ajuta sau se pot întoarce împotriva noastră”, ţine să puncteze psihologul Stelian Chivu.

Autosabotarea apare şi atunci când ne punem singuri etichete sau folosim foarte des cuvântul <<nu>>, de genul <<nu merge>>, <<nu pot>> sau <<nu vreau>>. Tot aici intră şi injuriile şi blestemele pe care le-am inclus în propriul vocabular.  <<Lasă că o să vezi ce o să păţeşti tu>> sau <<ce mi-ai făcut mie o să ţi se întoarcă dublu>> sunt câteva dintre ele. E necesar să le înlocuim cu expresii de genul <<te iert>> sau <<trec eu şi peste asta>>.

Puterea de a ne sabota sau vindeca 

Pentru a ne elibera şi mai repede de aceste programări negative, este necesar să ne înconjurăm de mesaje, texte şi imagini pozitive. Mulţi tineri s-au obişnuit să îşi pună în propria cameră tot felul de imagini negative, cu cranii sau tot felul de monştri, iar acestea nu fac altceva decât să îi programeze negativ. Multe persoane sunt blocate în propriul trecut, rememorând mereu aceleaşi imagini şi mesaje negative.

”Este recomandat să vizionăm filme de comedie, să ascultăm muzică cu mesaje pozitive, să facem cât mai multă mişcare şi, dacă este nevoie, să ne schimbăm anturajul pentru a elimina persoanele care ne încarcă negativ. În noi stă puterea de a ne sabota sau vindeca, de-a ne programa îmbolnăvirea prin propriile noastre cuvinte şi prin propria noastră atitudine. Cu cât vom fi mai conştienţi de cuvintele şi expresiile pe care le folosim zilnic şi vom investi timp în dezvoltarea noastră personală, cu atât vom deveni mai repede o persoană armonioasă, fericită, care îi va ajuta şi pe alţii să ajungă asemeni lor prin starea lor de spirit”, concluzionează psihologul Stelian Chivu.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Cea mai uşoară cale prin care scăpăm de furie. Care este cel mai afectat organ  când ne lăsăm pradă emoţiilor negative

Cum ne influenţează ADN-ul gândurile şi emoţiile. Cea mai puternică stare care vindecă şi bolile fizice

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite