Ce au în comun borşul de peşte şi motoarele de aviaţie? Puteţi afla sâmbătă, la aerodromul de la Vădeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mitingul aerian „Borş de peşte la Vădeni”, devenit deja o tradiţie, a ajuns la cea de-a 8-a ediţie. Iubitorii zborului şi nu numai sunt aşteptaţi să petreacă o zi însorita, în sunetul motoarelor de aviaţie, cu mici la grătar şi bere rece, muzică bună şi toate celelalte ingrediente care au făcut un succes din ediţiile precedente ale evenimentului

Mitingul aerian va incepe in forta, de la ora 10,00 ! In premiera, anul acesta Fortele aeriene romane au confirmat participarea la actiunea organizata de aeroclubul galatean. De la aeroportul din Mihail Kogalniceanu vor decola doua avioane de vanatoare MIG 21 Lancer iar de la Scoala de aplicatie a Fortelor aeriene de la Bobocu va veni la Vadeni o formatie de trei avioane de antrenament IAR 99 Soim, spre incantarea spectatorilor. Este o ocazie unica de a-i vedea la Vadeni pe pilotii militari romani !  

Va urma demonstratia de zbor a aparatelor ultrausoare, care va prezenta cele mai moderne motoparapante, motodeltaplane si avioane de agrement din tara. Vor fi evolutii atat solo cat si in formatie, in care instructorii de zbor prezenti la Vadeni vor arata publicului cat de spectaculos dar si cat de sigur este zborul cu aceste aparate.   

In jurul orei 14,00, cand motoarele vor fi oprite, spectatorii vor putea sa vada de aproape toate aparatele de zbor prezente la aerodromul Aerial Club, vor putea sa stea de vorba cu pilotii, sa obtina autografe si sa faca fotografii, spre incantarea celor mici dar si celor mari. 

Dupa ora 17,00 pana la apusul soarelui toti cei care vor sa simta „pe pielea lor” magia zborului vor putea sa faca zboruri de agrement in zona Galati-Braila si, asa cum s-a intamplat si in alti ani, suntem siguri ca multi dintre ei vor reveni la Vadeni sa mai zboare sau chiar sa urmeze cursurile scolii de zbor Aerial Club.   

Ziua nu se incheie, insa, la apusul soarelui, cand pasarile metalice vor intra in hangare pentru o binemeritata odihna. Seara este timpul pentru hangar party si pentru celebrul, deja, bors de peste preparat cu maiestrie de un bucatar din Braila.

Sarbatoarea aeronautica de la Galati si Braila continua si duminica pentru cei care nu au reusit sa zboare in ziua mitingului aerian. 

Tot in premiera, anul acesta, iubitorii aviatiei dar si cei care considera ca istoria si traditiile romanesti merita mult mai mult, pot sa ajute Aerial Club intr-un important proiect derulat impreuna cu Asociatia pilotilor si proprietarilor de aeronave (AOPA Romania) si Muzeul national al aviatiei romane. Este vorba despre rastaurarea unui avion militar de tip IAR 93, care a avut inmatricularea 229. 

Alaturi de aeroclubul galatean, la editia din acest an a mitingului aerian „Bors de peste la Vadeni” vor fi membrii din Galati si Braila ai Asociatiei romane pentru istoria si propaganda aeronauticii (ARPIA) dar si ai Asociatiei „Dincolo de tacere”, pentru copiii cu autism.    

Aerial Club Galati este o asociatie non-profit, apolitica, ce are ca scop promovarea si dezvoltarea sporturilor aviatice. A luat fiinta in anul 2003, ca urmare a dorintei comune a catorva entuziasti de a da o forma legitima si legala activitatilor de tip aeronautic in zona de sud-est a tarii.

Activitatea Aerial Club Galati este diversificata atat ca aparate de zbor (parasute, parapante, deltaplane, motoparapante, motodeltaplane, avioane ultrausoare) cat si ca activitatile legate de zbor (scoala de zbor sportiv, zboruri de agrement dar si misiuni de zbor in folosul activitatilor ecologice sau pentru cautare sau observare in situatii de urgenta, activitati in scop turistic, publicitate aeriana, consultanta in achizitia de aparate de zbor, echipamente si accesorii specifice).

Aerial Club Galati, singurul aeroclub privat din zona Galati-Braila-Vaslui-Tulcea-Vrancea, dispune de propriul teren de zbor, in comuna Vadeni din judetul Braila, unde ofera capacitati de hangarare (sub paza 24 de ore din 24), alimentare si mentenanta aparate de zbor ultrausoare, sala de pregatire teoretica, informare meteo.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite