Ce amenzi riscă comercianţii pentru ocuparea ilegală a domeniului public, comerţ fără licenţă şi refuzul de a se supune controlului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Până la finele lunii septembrie 2018, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Activităţi Comerciale Galaţi vor verifica agenţii economici care au ca domeniu de activitate alimentaţia publică. Sunt vizaţi şi operatorii economici care ocupă domeniul public cu diverse materiale şi terase sezoniere, fără autorizarea şi achitarea taxelor legale.

Poliţiştii locali vor urmări modul în care agenţii economici respectă legislaţia în vigoare. Comercianţii vor fi verificaţi dacă deţin acordul privind exercitarea activităţilor de comercializare în zone publice şi a autorizaţiei pentru desfăşurarea activităţii de alimentaţie publică. De asemenea, vor avea în vedere respectarea de către operatorii economici a suprafeţei închiriate de la primăria municipiului Galaţi, se vor verifica condiţiile igienico-sanitare din incinta restaurantelor, dacă personalul a absolvit un curs de specialitate pentru comercializarea produselor alimentare şi/sau de alimentaţie publică, organizat conform legislaţiei în vigoare.

”Tot pe parcursul controalelor se va verifica dacă produsele utilizate în procesul de producţie sunt în termenul de valabilitate. Pentru toate neregulile constatate vor fi aplicate sancţiuni contravenţionale conform prevederilor din O.G. 99/2000 coroborat cu HCL 433/2015, HCL 260/2018 şi Legea12/1990.

În funcţie de gravitatea abaterilor, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Activităţi Comerciale pot dispune suspendarea activităţii (O.G. 99/2000), confiscarea mărfii (Legea 12/1990), dar şi sancţiuni, care pot fi de la avertismente scrise şi până la amenzi, cuprinse între 200 şi 1.000 lei (HCL 260/2018). Potrivit prevederilor Legii 12/1990, pentru persoanele fizice amenzile sunt cuprinse între 500 şi 5.000 lei, iar pentru cele juridice între 2.000 şi 20.000 de lei”, a declarat Aurelia Matei, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Galaţi.

Conform prevederilor HCL 728/2017, poliţiştii locali vor aplica sancţiuni pentru: nerespectarea prevederilor prevăzute în licenţa de ocupare a domeniului public, neîntreţinerea curăţeniei în zona aferentă desfăşurării activităţii, depozitarea produselor ce fac obiectul comercializării sau a ambalajelor de orice fel pe domeniul public, realizarea de racorduri sau branşamente improvizate la reţelele de utilităţi publice.

În aceste situaţii, valoarea unei amenzi este cuprinsă între 2.000 şi 3.000 de lei. Comercianţii care refuză nejustificat să se supună controlului, inclusiv refuzul de a prezenta actele solicitate de organele de control, precum şi neprezentarea actelor solicitate în baza unei invitaţii scrise, vor fi sancţionaţi cu amendă de la 2.000 la 3.000 de lei. Desfăşurarea de activităţi pe domeniul public fără a deţine licenţă, se sancţionează cu amendă de la 3.000 la 5.000 de lei.

În 2017, într-o acţiune ce a vizat identificarea agenţilor economici care ocupă domeniul public cu diverse materiale şi terase sezoniere, fără autorizarea şi achitarea taxelor legale, poliţiştii locali au aplicat 183 de sancţiuni contravenţionale, în sumă totală de 160.300 de lei. Amenzile au fost date operatorilor economici care au depozitat/amplasat pe domeniul public lăzi şi vitrine frigorifice, aparate de cafea, mărfuri diverse şi terase sezoniere.

Galaţi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite