Cât va sta la închisoare bărbatul care şi-a omorât partenera de viaţă după ce s-a trezit din beţie şi a descoperit că femeia îi face sex oral prietenului de pahar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Judecătorii au apreciat că agresorului îi pot fi reţinute circumstanţe atenuante, chiar dacă şi-a bătut concubina până la moarte, pentru că femeia l-a provocat la violenţă, după ce a ales să întreţină un raport sexual cu un alt bărbat chiar în camera în care dormea acesta.

Curtea de Apel Galaţi l-a condamnat definitiv, pe 9 ianuarie, pe Marin Lungu, un bărbat în vârstă de 55 de ani, la 8 ani de închisoare pentru omor asupra unui membru al familiei, reţinând ca circumstanţă atenuantă în favoarea acestuia scuza provocării.

Bărbatul a fost obligat să-i achite daune morale de 10.000 de lei copilului său minor, Andrei Constantin Huţanu. Marin Lungu trăia în concubinaj de 28 de ani cu Maricica Huţanu, cu care are doi copii, de 16 şi 25 de ani. Cei doi concubini obişnuiau să consume frecvent băuturi alcoolice.

Neavând un serviciu stabil, cei doi prestau muncă în folosul comunităţii pentru a putea încasa ajutorul social de la stat. La munca în folosul comunităţii l-au cunoscut pe Georgel Lungeanu, alături de care au consumat băuturi alcoolice în exces, pe 3 ianuarie 2018.

Conform anchetatorilor, Marin Lungu a adormit din cauza beţiei, iar la scurt timp după aceea concubina a acceptat să-i facă sex oral prietenului de pahar, care contribuise la orgia bahică cu 2,5 litri de vin. Actul sexual s-a consumat chiar în faţa concubinului, care s-a trezit după câteva minute, i-a suprins pe cei doi şi a început s-o lovească pe femeie cu pumnii şi picioarele.

Lungeanu susţine că a încercat să-l oprească pe agresor, dar nu a reuşit. Lungu şi-a lovit partenera de viaţă până când femeia a rămas fără suflare într-o baltă de sânge. Plin la rândul lui de sânge, agresorul a mers la Poliţie şi a povestit ce se întâmplase.

În urma autopsiei, s-a constatat că victima suferise fracturi de mandibulă, fracturi costale, fracturi de coloană toracică şi rupturi pleurale, decesul survenind pe fondul hemoragiei meningo-cerebrale traumatice.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite