Câinele poliţist Omu, într-o nouă misiune: a descoperit 6.000 de ţigarete în rezervorul unui autoturism

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Câinele OMU în timp ce primeşte instrucţiuni de la conductorul său FOTO Oana Cernat
Câinele OMU în timp ce primeşte instrucţiuni de la conductorul său FOTO Oana Cernat

În această misiune, câinele poliţist a fost însoţit de poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier şi de inspectorii vamali. Ţigările de contrabandă erau ascunse într-un loc special amenajat în rezervorul unui autoturism, condus de un tânăr cu dublă cetăţenie.

Totul s-a petrecut joi, când un tânăr în vârstă de 24 de ani, cu dublă cetăţenie româno-moldovenească, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, conducând un autoturism marca Mazda.

Pe timpul controlului, câinele poliţist Omu, specializat în detectarea tutunului, a simţit prezenţa mirosului specific semnalând acest fapt conductorului său, agentul-şef adjunct de poliţie Sorin Felea.

„Echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali, a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra autoturismului, în urma căruia au fost descoperite, ascunse şi nedeclarate, într-un loc special amenajat în rezervorul autoturismului, 6.400 de ţigarete marca Ashima de provenienţă Duty free. Conform prevederilor legale a fost luată măsura reţinerii ţigaretelor, în valoare de 3.840 lei şi a autoturismului în valoare de 13.000 lei, în vederea confiscării, iar Viorel C. a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei”, a declarat comisarul Ion Irimia, purtător de cuvânt în cadrul S.T.P.F. Galaţi.

Vă mai recomandăm şi:

Viaţă de câine poliţist la frontieră: peripeţiile unui ciobănesc antrenat să depisteze ţigările de contrabandă
 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite