Boschetarii piromani au luat în colimator noile containere de gunoi, cumpărate cu bani europeni. Culmea este că lor nu li se cere socoteală pentru pagubele provocate
0
Pompierii au fost chemaţi de două ori în aceeaşi seară, în Micro 20, pentru a stinge flăcările care au distrus mai multe containere din material plastic. Ca şi în cazul celor pentru colectare selectivă, vandalii vor rămâne necunoscuţi şi nepedepsiţi.
În ajunul Crăciunului, pompierii gălăţeni au fost chemaţi în Micro 20, unde, la o ghenă de gunoi, ardeau containerele nou-nouţe din material plastic, abia achiziţionate cu bani europeni.
După ce au stins flăcările, pompierii s-au întors la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, dar n-au avut parte de prea mult răgaz. După două ore, au fost rechemaţi, pentru că aceleaşi containere fuseseră incendiate din nou.
Indiciile oferite de locatarii blocurilor din zonă cu privire la identitatea incendiatorilor nu coincid. Unii susţin că de vină ar fi „golanii” în timp ce alţii sunt convinşi că incendiul a fost provocat de boschetarii care-şi fac veacul pe la ghenele de gunoi şi care obişnuiau să dea foc şi conţinutului vechilor containere, din tablă.
Culmea este că în aceeaşi seară, tot „persoane fără adăpost”, au provocat intenţionat un incendiu şi la blocul A1.
Paguba provocată SC Ecosal SA este considerabilă având în vedere că un singur container din material plastic, marca Sulo, costă aproape 800 de lei.
Uniunea Europeană ne-a dat bani ca să ne cumpărăm 3.000 de containere cu capac, aşa cum există în toate oraşele civilizate. Containere din care să nu se mai reverse gunoiul şi să nu mai răzbată mirosuri pestilenţiale în fiecare vară. Se pare însă că gălăţenii nu sunt pregătiţi pentru un nivel de civilizaţie compatibil cu cel al utilizatorilor de astfel de containere. În nici unul dintre cele 220 de „puncte gospodăreşti”, containerele nu sunt acoperite deşi au capace. Acesta însă este răul cel mai mic pentru că marea problemă o reprezintă vandalii pe care autorităţile îi tolerează cu o pasivitate inexplicabilă.
Degeaba s-au investit sume impresionante în containere pentru colectare selectivă dacă ţiganii le golesc şi le distrug. Acum, le-au ieşit în cale noile containere pentru gunoiul menajer organic.
Pentru Proiectul ISPA-Deşeuri, UE a acordat suma nerambursabilă de 17,25 milioane de euro, iar diferenţa până la 23 de milioane de euro a fost acoperită printr-un credit acordat de Banca Europeană de Investiţii.
Investiţiile realizate cu asemenea sume impresionante ar trebui protejate de vandali şi pentru această misiune există poliţiştii locali.