Biserica din Galați care a scăpat miraculos de demolare în comunism. Toate clădirile din jurul ei au fost dărâmate

0
Publicat:

Veche de peste un secol, Biserica de la marginea Galațiului, a scăpat de demolare în comunism, după ce credincioşii au fost transferaţi în mod abuziv în alte cartiere ale orașului.  

Biserica este chiar lângă Șantierul Naval Damen FOTO: Arhiepiscopia Dunării de Jos
Biserica este chiar lângă Șantierul Naval Damen FOTO: Arhiepiscopia Dunării de Jos

Biserica din zona Bădălan este ocrotită de Sfântul „Mare Mucenic Dimitrie”, Izvorâtorul de Mir, și este una dintre cele mai mici parohii din Galaţi. Doar câteva familii care locuiesc în zonă mai pășesc pragul acestei biserici, de lângă Șantierul Naval Damen. 

Lăcașul de cult are o peste 120 de ani de existență, iar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a scăpat ca prin minune de bombele care cădeau prin apropiere. Soarta bisericii avea să se schimbe radical în comunism, atunci când enoriașii au fost mutaţi în diferite cartiere ale oraşului.

Potrivit istoricilor, comuniștii ar fi avut în plan să pună la pământ biserica. Au renunțat la ideea, însă lacașul de cult a fost abandonat în 1986, fiind lăsat să se degradeze. Mai mult, de-alungul anilor a fost afectat din cauza pânzei freatice și a numeroaselor inundații din zonă. Abia în 2007, biserica a fost renovată pentru a fi redeschisă enoriașilor. 

Cine a fost Sfântul Mare Mucenic Dimitrie

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie este cinstit pe data de 26 octombrie. A trăit în timpul împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-305). Din viaţa sa, înscrisă în Sinaxare, aflăm că a fost fiul prefectului din Tesalonic. Datorită calităţilor sale este numit după moartea tatălui său, guvernator al Tesalonicului.

Ţinând seama de faptul că Dimitrie nu a ascuns că este creştin, a fost întemniţat. În vremea aceea, creştinii erau trimişi ca pedeapsă să lupte cu gladiatorii.

Potrivit tradiţiei, Nestor, un tânăr creştin, cere binecuvântarea de la Sfântul Dimitrie să-l omoare pe Lie, gladiatorul favorit al împăratului, pentru a pune capăt luptelor sângeroase. Dimitrie îl va însemna cu  semnul sfintei cruci pe frunte şi îi va spune: "Du-te şi pe Lie îl vei birui, iar pe Hristos îl vei mărturisi".

Prin rugăciunile Sfântului Dimitrie, Nestor reuşeşte să-l străpungă cu lancea pe Lie. La finalul acestei lupte, împăratul Maximian porunceşte ca lui Nestor să i se taie capul, iar Dimitrie să fie străpuns cu suliţele. 

Galaţi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite