Au vândut păpuşi şi vase de ceramică confecţionate manual pentru a ajuta cu bani o familie nevoiaşă din judeţul Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Key Club Galaţi
Foto: Key Club Galaţi

Elevii de liceu care fac parte din Key Club Galaţi, o organizaţie non-guvernamentală, au confecţionat diverse bunuri de artizanat sau au făcut prăjituri, pe care le-au vândut pentru a-i susţine financiari pe gălăţenii care trăiesc de pe o zi pe alta.

De la an la an, conceptul de voluntariat, indiferent de nivelul la care se realizează, continuă să se dezvolte în rândul tinerilor, aceştia dorindu-şi să contribuie într-o manieră eficientă la dezvoltarea comunităţii din care fac parte.

Acesta este şi principiul pe baza căruia se ghidează Key Club Galaţi, o organizaţie non-guvernamentală condusă de elevi de liceu, care împreună acţionează pentru „mai bine”, conştientizând că schimbarea se poate realiza numai dacă aleg să se implice pentru oraşul lor. 

Primul proiect al Key Club Galaţi a fost demarat în septembrie 2019, cu prilejul începerii noului an şcolar. Voluntarii s-au gândit la situaţia în care sunt puşi elevii care nu beneficiază de o situaţie financiară bună şi pentru care anul şcolar nu poate începe într-o manieră fericită din lipsa materialelor necesare.

Astfel a luat naştere „Împreună le putem face ghiozdanul”, unde cei implicaţi în cadrul proiectului au contribuit cu păpuşi şi vase de ceramică confecţionate de ei, prăjituri şi alte accesorii, pe care le-au vândut de-a lungul a trei zile, banii ajungând la copiii unei familii nevoiaşe din judeţul Galaţi. 

După desfăşurarea acestui proiect, Key Club Galaţi a continuat să se implice în acest gen de acţiuni, banii obţinuţi din fiecare strângere de fonduri organizată, şi din fiecare acţiune pe care au iniţiat-o, ajungând la cei mai puţini norocoşi care le-au solicitat  ajutorul, sau despre care au aflat prin intermediul mijloacelor de comunicare.

„Ne dorim să ajungem la cât mai mulţi tineri care vor să se implice în acţiuni umanitare, şi să ajutăm pe cât de multe persoane putem. Nu există sentiment mai plăcut decât a şti că, la finalul zilei, ai făcut ceva pentru cei din jurul tău şi poţi avea un impact asupra comunităţii din care faci parte. Galaţiul are nevoie de voluntari ambiţioşi, care să-şi cunoască scopurile şi care să persevereze în atingerea lor, pentru că în asta constă viitorul”, au declarat voluntarii Key Club Galaţi. 

Activitatea organizaţiei poate fi urmărită pe Facebook, accesând pagina Kiwanis Key Club Galati, dar şi prin intermediul site-ului http://www.keyclubgalati.ro/. Având în vedere contextul actual, acţiunile acestora s-au mutat în mediul online, dar după ridicarea măsurilor restrictive, tinerii vor demara noi proiecte umanitare, dar şi în folosul tinerilor din judeţul Galaţi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite