Au început cursurile Universităţii Vârstei a Treia, un proiect unic la nivel naţional. Printre discipline se numără Nutriţia, Ingineria Alimentelor şi Turismul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În toamna anului 2016 au demarat, la Galaţi, cursurile Universităţii Vârstei a Treia (U3A), un proiect pilot, construit după un model de origine franceză, adaptat spaţiului cultural şi academic gălăţean, care aşază în mijlocul acţiunilor sale seniorii.

Învăţarea pe tot parcursul vieţii, incluziunea socială, dialogul intergeneraţional, valorizarea şi valorificarea potenţialului uman sunt principalele obiective care au stat la baza iniţiativei pionier lansate de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, la Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice.

Trei promoţii care au însumat peste 500 de absolvenţi, având vârste cuprinse între 55 şi 85 de ani, şi-au luat în serios rolul de studenţi şi au participat cu plăcere la activităţile desfăşurate sub formă de: prelegeri şi conferinţe, ateliere de dezbatere şi seminarii, grupuri de lectură, vizite, tururi ghidate şi promenade.

În oferta anului universitar 2019-2020 se află discipline din următoarele domenii: Drept, Economie, Nutriţie şi Ingineria alimentelor, Ştiinţe şi Tehnologie, Istorie şi Filosofie, Artă şi Literatură, Teologie, Turism, Informatică, Kinetoterapie, Medicină şi Psihologie.

Pe 7 octombrie 2019,  a avut loc deschiderea unei noi serii de cursuri ale Universităţii Vârstei a Treia – U3A.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite