Apă Canal opreşte apa rece pentru aproape o zi la consumatorii casnici, firme şi agenţii economici de pe strada Basarabiei din Galaţi
0
Firma Lemacons va realiza mai multe lucrări, ce presupun dezafectarea unei conducte de apă şi cuplarea altei conducte pe tronsonul str. Domnească – str. Mihai Bravu, în nodul din str. Mihai Bravu.
În cadrul lucrărilor de investiţii executate de Primăria Municipiului Galaţi, lucrări care fac parte din obiectivul de investiţii “Modernizare str. Basarabiei” - Reabilitare infrastructură transport inclusiv Viaducte axa E-V, intrări în Galati, tronson strada Traian – strada Mihai Bravu”, în data de 07.11.2018, Lemacons va executa dezafectarea provizoratului Dn 300 PEHD şi cuplarea conductei de fontă Dn 600 mm pe tronsonul: str. Domnească – str. Mihai Bravu în nodul din str. Mihai Bravu. Pentru execuţia acestor lucrări, Lemacons a solicitat sistarea apei, lucrările fiind imposibil de executat în alte condiţii.
În consecinţă, în data de 07.11.2018,între orele 08.00–24.00, se va întrerupe alimentarea cu apă potabilă în zonă, fiind afectaţi următorii consumatori:
- Abonaţii casnici din str. Basarabiei nr.1,3,5; blocurile din zona Gării: CD, CD1-CD4; CF1-CF4; blocurile C25, 13, 12, 9, 7, 14; străzile: Toamnei, Macazului, Nordului, Bazinul Nou, Carpaţi, Bradului, Vezuviului, Lemnari, Cărămidăriei, Locomobilei, Etna, Banatului, Temişana, Laterală, Maramureşului, Davila, Marinei, Pescari, Cetăţuiei, Delfinului;
- Agenţi economici şi instituţii: SC TRANSURB, Direcţia Agricolă, Vama Giurgiuleşti, Asociaţia pensionarilor, Stadionul „Zoltan David”, Magazin alimentar „3 Ursuleţi”, Centrul ecologist, Vama, Marine Electric, Ocolul Sivic, Ferma IAS Agrogal, Ferma Sava+Boşneagă, MINERSORT, OILTERMINAL, Parc Industrial, Zona Liberă, Port Bazinul Nou, METALTRADE, SOMACO, SP3, Staţia CFR LARGA A+B, Staţia CFR GL-Port Bazinul Nou, LINDE, MONDISTAR, AUTOUNIVERSAL, DAMEN, RETEC-ALLEWIJNSE, DEN BREEJEN, EEKELS, Piaţa Calea Basarabiei, ELNAV, SC OMCO+Hotel, Staţia de Betoane, PECO Europa, CFR Galaţi – Brateş+transbordare, transpunere, CFR Infrastructură, SERVTRANS, Atelier bărci, SC EKS-Sudură (Lemnari cc. Vezuviului), SC Metal-Ship, MENAROM-PEC, FARMAVET, GDF, ANCORA-EXFILMETAL, CRIOMEC, PALAS, CONSTRUCTORUL, VEGA’93, NERTRANS, ELIA, Atelier şcoală studenţesc, FAM SA, Poşta Tranzit, Revizia vagoane, GARA CFR+Regionala CFR, REMAT, Brutăria BETTY COM, lUTCOM, FRATELLI, SIREG, UNISEM.
Societatea Apa Canal SA Galaţi asigură numai asistenţa tehnică pe parcursul lucrărilor, execută manevrele specifice de golire/umplere reţea, închidere şi deschidere vane, precum şi spălarea reţelei de distribuţie la finalizarea lucrărilor de cuplare executate de către constructor.
”Ne cerem scuze faţă de consumatorii afectaţi de sistarea apei potabile, mulţumim pentru înţelegere şi îi asigurăm că echipele care execută lucrările vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor şi reluarea furnizării apei potabile într-un interval cât mai scurt de timp. Pentru situaţii deosebite, Societatea APA CANAL S.A. Galaţi va pune la dispoziţie cisterna cu apă, cererile putând fi făcute la Dispeceratul societăţii, la numerele de telefon 0236/463294 si 0236/473380 int.133”, au precizat reprezentanţii Apă Canal.