Alege să fii salvator! Pompierii gălăţeni recrutează voluntari care să li se alăture în misiuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

I.G.S.U. a lansat o provocare, aceea de a deveni voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă din România. Gălăţenii care doresc să devină „salvatori din pasiune” vor fi atent selectaţi şi instruiţi pentru a acorda corect primul ajutor calificat şi pentru a se implica în acţiuni de ajutor umanitar.

Proiectul intitulat „Salvator din pasiune”, se va derula până pe 29 iulie 2016 şi va fi structurat în trei etape ce presupun recrutarea şi înscrierea candidaţilor, analizarea dosarelor şi încheierea contractelor de voluntariat.

Demersul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă are la bază beneficiile activităţilor de voluntariat, ca expresie a implicării, solidarităţii şi responsabilităţii civice şi valorii profesionale a acestora, materializată în sprijinul acordat comunităţilor pe timpul situaţiilor de urgenţă, dar şi pentru prevenirea lor.

Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care doresc să se alăture pompierilor salvatori sunt următoarele:
-    vârsta cuprinsă între 16 şi 65 de ani;
-    apt din punct de vedere medical;
-    să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea infracţiuni lor cu intenţie;
-    să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.

După parcurgerea unor programe de pregătire, activităţile derulate alături de efectivele inspectoratului general vor consta în participarea la misiunile de intervenţie, utilizarea noţiunilor de bază în acordarea primului ajutor calificat, implicarea în acţiunile de ajutor umanitar şi în cele de popularizare a mesajului preventiv.

Dosarul candidatului trebuie să conţină: cererea de înscriere, certificatul de cazier judiciar (pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani), copie după actul de identitate, avizul psihologic, actul doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfăşurare, adeverinţa medicală şi acordul părinţilor/tutorelui legal, pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani.

Detalii suplimentare legate de activitatea de voluntariat pot fi obţinute la sediul Inspectoratului din strada Mihai Bravu nr. 36 sau accesând site-ul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă - www.igsu.ro - şi cel al inspectoratului judeţean pentru situaţii de urgenţă Galaţi, structură la nivelul căreia veţi putea confirma valenţele profesiei de salvator.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite