Accident teribil pe DN2B, între un microbuz plin cu pasageri şi un autoturism. 11 oameni, duşi  la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Microbuzul implicat în accident FOTO Poliţia rutieră  Brăila
Microbuzul implicat în accident FOTO Poliţia rutieră  Brăila

Ciocnirea violentă s-a produs în apropiere de localitatea Mircea Vodă din judeţul Brăila. Microbuzul aparţine unei firme de transport gălăţene şi făcea o cursă între Aeroportul Otopeni şi Galaţi.

Accident rutier grav în judeţul Brăila, în noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 22,30. Un microbuz în care se aflau 15 persoane şi un autoturism marca Cielo au intrat în coliziune pe DN2B, la ieşire din localitatea Mircea Vodă, iar în urma impactului 11 oameni, printre care şi un copil, au ajuns la spital.

Primele cercetări ale poliţiştilor şi declaraţiile martorilor au scos în evidenţă faptul că autoturismul Cielo, în care se aflau doi bărbaţi, a vrut să facă stânga şi să iasă de pe drumul principal, moment în care a fost izbit din spate de microbuzul plin cu persoane. 

Se pare că şoferul microbuzului nu a mai avut timp să frâneze sau să ocolească autoturismul, probabil pe fondul vitezei prea mari sau a neatenţiei.

În urma impactului violent, ambele autovehicule au ajuns într-un şanţ de pe marginea şoselei, microbuzul lovindu-se şi de un copac.

Potrivit informaţiilor furnizate de SMURD Brăila, tânărul de 28 de ani aflat la volanul autoturismului Cielo a rămas blocat în maşină, având răni la picioare şi la cap. În schimb, celelalte persoane implicate în accident au reuşit să iasă din autovehicule şi să sune după ajutor.

La intervenţia de la faţa locului au fost trimise şase autospeciale SMURD, cinci ambulanţe, o autospecială cu apă şi spumă şi una de descarcerare. La spital au fost duse, pentru investigaţii medicale suplimentare, 11 persoane (patru brăileni, trei gălăţeni, un italian şi trei cetăţeni din Republica Moldova), printre care şi un copil.

Dintre victime,  doar şoferul autoturismului Cielo se află în stare mai gravă, restul având diverse politraumatisme care nu le pun viaţa în pericol.

Microbuzul implicat în accident este proprietatea firmei de transport gălăţene Zuzu. În urmă cu câteva luni, o maşină a acealeşi firme a fost, de asemenea, implicată într-un grav accident.

În ianuarie 2016, un tânăr şi-a pierdut viaţa după ce microbuzul condus cu viteză de şoferul firmei a intrat în plin într-un refugiu de tramvai din municipiul Brăila. O ţeavă din balustrada de protecţie a refugiului s-a desprins, a străpuns 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite