Zi importantă pentru Ateneul din Focşani. Pianul râvnit de ani de zile a ajuns în instituţia de cultură VIDEO
0Pianul marca Bechstein, care a costat 55.000 de euro, a fost adus miercuri seara tocmai din Germania şi a fost deja instalat pe scena Atneului.
Ateneul Popular Mr. Gh. Pastia din Focşani are de azi, în sfârşit, un pian cu coadă performant.
Pianul marca C. Bechstein a ajuns în această seară tocmai din Germania şi a şi fost instalat pe scena Ateneului, unde a fost acordat de un specialist adus special.
Martoră la întreaga operaţiune de instalare a instrumentului muzical în locaţia care-i va deveni casă a fost profesoara Alexandra Tătaru, care ne-a oferit în exclusivitate fotografii şi imagini filmate de la eveniment.
Pianul a costat 247.434 de lei, adică în jur de 55.000 de euro, instrumentul muzical fiind achiziţionat prin intrmediul unei firme din Cluj Napoca.
Anul trecut, după mai multe promisiuni neonorate ale edililor, conducerea Ateneului a demarat campania "un leu pentru pian la Ateneu", doar că nici prin această metodă nu s-a reuşit nimic.