Vrancea culturală este mai săracă. A murit profesorul Gheorghe Zaharia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe Zaharia
Gheorghe Zaharia

A fost unul dintre intelectualii de vază ai judeţului, cu o activitate prodigioasă la catedră, punându-şi amprenta şi asupra vieţii culturale din Focşani.


Cunoscutul profesor de limba şi literatura română Gheorghe Zaharia a murit miercuri, la vârsta de 81 de ani, pe un pat de spital, după o suferinţă recentă, în timp ce primea ultima împărtăşanie a preotului.

Ardelean după tată, dar vrâncean pe latura maternă, Gheorghe Zaharia s-a născut în inima Ardealului, la Cluj, oraş pe care nu a apucat să-l cunoască prea bine în copilărie.

A  absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi iar ca student i-a avut colegi pe marii poeţi Nicolae Labiş şi Nichita Stănescu, dar a avut parte şi de o pleiadă de profesori din rândul cărora s-au distins Zoe Dumitrescu Buşulenga şi Tudor Vianu.

A intrat în învăţământ în 1958, la Andreiaşu, unde a predat trei ani, apoi şase ani la Tulnici, iar până la ieşirea la pensie, în 2009, a predat numai în Focşani, la Liceul Pedagogic, Liceul Economic şi Colegiul Naţional „Unirea".
Cinci decenii la catedră

„În toţi aceşti 51 de ani, nu am lipsit de la catedră. Nu am avut conflicte cu elevii, deşi nu am fost deloc un profesor blând cu ei. Am avut noroc, pentru că întotdeauna am avut elevi buni, chiar şi la ţară, care învăţau din plăcere. Nu există şcoală generală sau liceu în Focşani unde profesorii de română să nu fi fost elevii mei. Nu pot să uit promoţia 1989 unde, dintr-o clasă de 39 de elevi, s-a reuşit performanţa să se obţină peste 40 de premii la olimpiadele naţionale pe discipline, dintre care foarte multe la filologie", ne spunea Gheorghe Zaharia în urmă cu mai mulţi ani.

Gheorghe Zaharia a făcut parte şi din primul Parlament al României postcomuniste, în perioada 1990-1992, ca senator, contribuind la iniţiative legislative dar şi legi de primă importanţă, precum Constituţia.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite