VIDEO Cod roşu de ploi în Vrancea. Potop în Focşani. Străzile oraşului, inundate după ce a turnat cu găleata
0
Ploaia s-a dezlăntuit după ora 15.45, iar timp de jumătate de oră a plouat torenţial. Mai mult decât atât, ploaia s-a transformat şi în grindină. Judeţul Vrancea se află sub avertizare cod roşu de ploi până la ora 17.00.
Aşa cum au avertizat meteorologii, care au emis un Cod Portocaliu de vremea rea, ploaia s-a abătut luni după-amiază şi asupra municipiului Focşani.
Timp de jumătate de oră, a plouat torenţial, pe alocuri şi cu bucăţi mici de grindină.
Canalizările nu au făcut faţă iar mai multe străzi au fost inundate.
"În urma precipitaţiilor torenţiale, manifestate pe raza municipiului Focşani, echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani intervin în municipiul Focşani astfel: evacuare microbuz rămas blocat în zona Pasaj Vâlcele, evacuare apă dintr-un apartament situat pe str. Ulmului, degajare copac căzut peste un autoturism pe str. Rarău, degajare copac căzut peste auto pe str. Mare a Unirii. Misiunile sunt în dinamică, situaţia va fi reactualizată", potrivit ISU Vrancea.
FOTO: Gheonea Alexandra-Facebook















