VIDEO Alegeri prezidenţiale 2014. PSD Focşani vrea să-l scoată pe Victor Ponta la peste 50% în turul II
0Şeful de campanie al PSD Focşani pentru alegerile prezidenţiale 2014 spune că acelaşi target a fost şi la turul I, dar că nu a fost realizat.
Organizaţia PSD Focşani vrea să convingă să voteze pentru candidatul Victor Ponta, duminică, la turul doi al alegerilor prezidenţiale 2014, încă 5000 de oameni peste cei 15.000 care au făcut acest lucru în turul I.
Şeful de campanie pe municipiu, consilierul local Cătălin Vrabie, a recunoscut că organizaţia are un target de 50% pentru candidatul PSD şi că la primul tur lucrurile nu au mers prea bine.
„Ţinta noastră pentru turul al doilea este mai mult decât am obţinut în turul I. Iar de apreciat rezultatele este o chestiune pe care o face preşedintele organizaţiei, şi o să discutăm lucrurile acestea după ce terminăm şi turul II. În orice orgnizaţie se stabileşte un target, în orcie campanie am avut un target, iar al nostru este peste 50%. Şi la turul I tot 50% a fost, dar nu l-am îndeplinit”, a declarat Cătălin Vrabie.
La primul tur, candidatul PSD Victor Ponta a obţinut un scor de 37,5%, respectiv 15.003 voturi, sub media partidului la nivel naţional, iar Klaus Iohannis a obţinut 31,3%, respectiv 12.544 de voturi.
Mai puteţi citi:
La primul tur al alegerilor prezidenţiale 2014, în Focşani diferenţa dintre Victor Ponta şi Klaus Iohannis a fost de doar şase procente, în timp ce Elena Udrea a obţinut 6,99%.
Rezultatele alegerilor prezidenţiale 2014, din primul tur, sunt transmise de Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Vrancea în cel mult 48 de ore, către Biroul Electoral Central (BEC). În acest timp, BEC centralizează atât datele primite de la fiecare Birou Electoral Judeţean, cât şi de la cele din străinătate.