UPDATE Poliţistul reţinut luni seară pentru fapte de corupţie, cercetat în libertate. Procurorul nu a cerut arestarea sa preventivă
0
Măsura a fost dispusă chiar de către procurorul de caz, care a decis că măsura arestului preventiv nu se impune în acest caz.
UPDATE: Singurul poliţist reţinut în dosarul de corupţie deschis de procurorii de la Parchetul Vrancea va fi liber în această seară, la ora 23.00. Procurorul de caz a decis că nu se impune arestarea sa preventivă, fiind suficientă doar măsura controlului judiciar.
Un agent de poliţie a fost reţinut şi alţi cinci sunt cercetaţi în stare de libertate, după audieri întinse pe mai multe ore la Parchetul Vrancea.
Toţi cei şase oameni ai legii sunt acuzaţi de fapte de corupţie şi abuz în serviciu.
Procurorii spun că aceştia au fost filaţi timp de jumătate de an, timp în care s-au adunat probe care dovedesc că poliţiştii favorizau comerţul ilegal din Piaţa Moldovei, în schimb primind mită atât în bani cât şi în produse.

La percheziţiile efectuate luni la cei şase agenţi de la Poliţia Pieţei, procurorii au găsit ţigări de contrabandă, dar şi alte lucruri, despre care primul procuror al Parchetului Vrancea s-a exprimat ca fiind extrem de "interesante".
