UPDATE Pe numele fostului deputat Alin Trăşculescu a fost emis mandat de arestare pentru 29 de zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alin Trăculescu află azi dacă va fi arestat FOTO Adevărul
Alin Trăculescu află azi dacă va fi arestat FOTO Adevărul

Judecătorii Tribunalului Bucureşti au emis, azi, pe numele fostului deputat Alin Trăşculescu, acuzat că ar fi pretins 200.000 de euro pentru a interveni pe lângă autorităţile vrâncene să atribuie contracte de investiţii unor societăţi, un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile. Acesta are la dispoziţie 24 de ore pentru a se prezenta la arestul Poliţiei Capitalei.

UPDATE Tribunalul Bucureşti a admis joi cererea formulată de procurorii anticorupţie. Potrivit deciziei instanţei, măsura arestării preventive pentru 29 de zile se va lua din momentul încarcerării fostului deputat. Decizia tribunalului nu este definitivă, ea putând fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Procurorul DNA, prezent la şedinţa de judecată, a cerut instanţei arestarea preventivă a lui Trăşculescu invocând trei argumente esenţiale din anchetă. Primul se referă la starea de spaimă a denunţătorului Mircea Alexandru Vintilescu, care a venit "îngrozit la DNA" pentru că "trebuie să returneze o şpagă unui deputat". Procurorul a arătat că denunţătorul Vintilescu era într-o stare avansată de temere atunci când a făcut denunţul la DNA, după ce anunţase şi poliţia că recuperatorii l-au căutat acasă.

Al doilea argument care să probeze "îndrăzneala infracţională a deputatului" a fost acela că Trăşculescu "a tocmit" două persoane, martori în cauză, care să se ocupe de paza şi supravegherea întâlniriloer sale cu Calotă şi Vintilescu. "Îndrăzneala infracţională a acestuia rezidă şi din tocmirea a două persoane, Puiu Corneliu şi Dudeac, care să-i asigure paza şi supravegherea întâlnirilor sale. (...) El a asigurat această pază inclusiv la sediul său de partid, unde la momentul final aştepta confirmarea primirii banilor de către Calotă", a spus procurorul, transmite Mediafax.

Al treilea argument prezentat de procuror în faţa instanţei a a fost că anchetatorii DNA au fost şi ei contrafilaţi de cele două persoane angajate de Trăşculescu, ceea ce denotă şi mai mult gravitatea faptelor comise de fostul demnitar. "Autoturismele DNA au fost luate în primire şi urmărite mai bine de şase ore de către oamenii angajaţi de Trăşculescu. (...) Doi martori au recunoscut până la acest moment că au fost instruiţi să depună mărturie mincinoasă şi inclusiv să falsifice documente pe care doreau să le depună chiar în acel moment la dosarul pe care îl instrumentau", a mai arătat procurorul.

Anterior, avocaţii fostului deputat Alin Trăşculescu au cerut Tribunalului Bucureşti să constate că nu această instanţă are competenţa legală de a judeca cererea procurorilor DNA de înlocuire a interdicţiei de a părăsi ţara cu arestul, ci Tribunalul Vrancea, motivând că în Vrancea a fost făcut flagrantul. Cererea a fost respinsă de instanţă, care continuă dezbaterile în acest dosar.

Fostul deputat Alin Trăşculescu este cercetat de procurorii DNA pentru trafic de influenţă, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la spălare a banilor, cunoscând că aceştia provin din trafic de influenţă. Ulterior, procurorii au extins cercetările în cazul lui Trăşculescu şi pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, noile acuzaţii fiindu-i aduse la cunoştinţă în 22 noiembrie.

Propunerea de arestare preventivă a lui Alin Trăşculescu a fost formulată după ce în 20 noiembrie acesta a demisionat din funcţia de deputat.

Alin Trăşculescu a fost reţinut din 11 noiembrie până în 12 noiembrie, în jurul orei 6.00. El a fost eliberat din arestul Poliţiei Capitalei după ce a expirat ordonanţa de reţinere emisă pe numele lui de procurorii anticorupţie.

În 13 noiembrie, DNA a solicitat Camerei Deputaţilor, prin Ministerul Justiţiei, să avizeze cererea de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Alin Trăşculescu. În 16 noiembrie, Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a avizat cererea anchetatorilor.

Focşani

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite