Un student din Vrancea a căzut într-o râpă în zona turistică Postăvaru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Studentul a fost dus la spital
Studentul a fost dus la spital

Tânărul a fost salvat de Jandarmii Montani din judeţul Braşov, cu sprijinul Salvamont şi dus la Spitalul de Urgenţă din oraşul de sub Tîmpa, pentru îngrijiri medicale.

Aventura montană a unui turist din Panciu era să se transforme rău pentru el.

Tânărul în vârstă de 23 de ani, împreună cu un grup de prieteni, se deplasa pe munte şi la un moment dat s-a abătut de la traseu, rătăcindu-se în zona pârtiei Lupului la "S"-ul mare, după cum au relatat colegii de drumeţie ai acestuia.

Parte din grupul de turişti au mers de urgenţă la postul Jandarmeriei Montane sesizând direct, fără să mai apeleze la numărul unic de urgenţă 112, lipsa acestuia.

"Atât jandarmii cât şi prietenii turistului au încercat să ia legătura telefonic cu acesta, însă lipsa semnalului pentru turist a dus la alertarea efectivelor de salvatori montani (jandarmi montani de la postul montan Postăvaru şi de la postul montan Poiana Braşov dar şi salvamontiştii din Poiana Braşov). Aceştia au început imediat căutările. Turistul rătăcit a fost găsit într-o râpă, având o luxaţie la nivelul unui membru inferior. Cu sprijinul Salvamont turistul a fost scos din râpă, a primit primul ajutor şi ulterior a început deplasarea acestuia spre baza masivului pentru a fi preluat de Serviciul de Ambulanţa Braşov. În jurul orei 20.25 după aproape 2 ore de la alertarea efectivelor montane turistul a primit asistenţă medicală de specialitate şi a fost transportat de echipajul medical la Spitalul de Urgenţă Braşov pentru investigaţii medicale", potrivit Jandarmeriei Montane Braşov.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite