Telenovelă incendiară într-o comună din Vrancea. Cum a rămas fără maşină un medic veterinar amorezat, după un atac cu cocktail Molotov
0
Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz. Medicul amorezat până peste cap nu este la prima păţanie de acest gen.
Un medic veterinar din comuna Păuneşti s-a ales miercuri seara cu maşina incendiată complet. Autoturismul acestuia, un SUV Honda, a ars complet în urma unui asalt cu o sticlă incendiară, iar martorii prezenţi la faţa locului nu au putut interveni pentru a mai salva ceva din maşină.
Responsabili cu incendierea maşinii sunt doi soţi din comuna Păuneşti, care şi-au recunoscut faptele. Aceştia l-au urmărit pe doctor până în centrul comunei, pentru a-i cere socoteală că le-ar fi sedus fiica.
Medicul veterinar a reuşit să scape din mâine lor, prin fugă, dar cum oamenii au venit pregătiţi să se răzbune au scos dint-o sacoşă o sticlă incendiară şi au aruncat-o direct în maşină.
În câteva minute totul s-a transformat în cenuşă şi fiare arse. Poliţia a deschis un dosar penal în acest caz.
Medicul este însurat şi în trecut a mai fost implicat într-un scandal amoros, care l-a costat zile bune de spitalizare, după ce a fost bătut de un consătean.