Taxa de intrare la Spitalul Judeţean a fost majorată de la 3 la 5 lei
Măsura a fost decisă la începutul anului însă a fost pusă în aplicare de sâmbătă. Taxa se plăteşte pentru vizitele în afara programului.
Cei care vin să-şi vadă rudele internate la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon" din Focşani în afara programului de vizită plătesc, de cîteva zile, taxe mai mari. Biletul de intrare costă, de la trei lei cât era până sâmbătă, cinci lei pentru fiecare vizitator. Măsura, deşi a fost decisă de conducerea spitalului încă de la începutul anului, nu a fost pusă în practică până acum.
Vizitatorii, nemulţumiţi
„Majorarea taxelor, inclusiv a celei de intrare în spital în afara orelor de vizită, este valabilă de la 1 ianuarie. Pentru că au fost tipărite mai multe bilete cu valoarea de trei lei, aceastea au fost utilizate până la epuizarea stocului", a declarat Alina Pelin, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean Focşani. Conducerea spitalului a declarat, la momentul majorării acestor taxe, că unitatea medicală are nevoie de bani, fiind într-o situaţie financiară precară cauzată de bugetul insuficient alocat de Casa Naţională de Asigurări.
Taxa i-a nemulţumit pe cei care vin la spital. „Nu e normal să se ia banii ăştia, că noi venim de la ţară şi nu putem sta până când dau ei drumul la vizită. Ce ne dau ei de banii ăştia, o hârtie, atât!", a declarat Fănică Tutoveanu, din comuna Ciorăşti. Bărbatul venise ieri la spitalul Judeţean împreună cu soţia pentru a-şi vizita o cumnată internată la secţia de Interne.
„Eu o am pe mama internată aici. Dacă urc de două ori, dau bani de două ori. Nu mi se pare normal să plătim atât, sunt foarte mulţi care lucrează şi nu pot să ajungă în orele de vizită", a declarat Anica Ştefan, din Mărăşeşti.
Programul normal de vizită al pacienţilor internaţi la Judeţean este între orele 13.00-16.00. În acest interval, intrarea este liberă. Pentru cei care vor să intre în afara programului, taxa este acum de cinci lei pentru fiecare persoană.
Biletul primit dă posesorului posibilitatea de a sta două ore în incinta spitalului, în vizită la bolnavul internat.




















































