Surdo-muţii vor putea comunica cu serviciul de urgenţă 112

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a semnat un protocol de cooperare pentru asigurarea accesului la Serviciul de urgenţă 112 în cazul persoanelor cu dizabilităţi psihosenzoriale.

Persoanele cu dizabilităţi, în special auditive, vor putea să folosească serviciul de urgenţă 112. La serviciul 112 Buzău există un interpret mimico-gestual, care preia mesajele prin videotelefon şi le comunică dispeceratului.

Potrivit datelor centralizate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, la nivel naţional sunt 23.373 de persoane surdo-mute, dintre care 111 sunt instituţionalizate, restul fiind în familii.

Proiectul pilot include cinci interpreţi, toţi voluntari

Reprezentanţii Asociaţiei „1 Iunie 2001” din Buzău, promotorul acestui proiect, spun că rolul de interfaţă între persoanele cu dizabilităţi şi serviciul 112 revine unui număr de cinci interpreţi autorizaţi: Lonia Cezarina Popescu, Monica Alina Creţu, Ionica Adriana Roşu, Radu Bârsă şi Ionica Tarău.

Aceştia au fost dotaţi cu videotelefoane conectate la reţeaua 3G iar numerele lor au fost introduse în videotelefoanele unui număr de aproximativ 100 de persoane din Buzău, Vrancea, Suceava şi Cluj, incluşi în proiect. Un apel venit la dispeceratul pentru surdo-muţi poate fi iniţiat cu ajutorul tehnologiei 3G.

Practic, orice surdo-mut, având un telefon şi un abonament 3G, poate iniţia un apel video pentru a anunţa o situaţie de urgenţă. Apelul este preluat de interpreţi în limbajul mimico-gestual care, după ce discută cu apelantul, pot transmite mai departe informaţiile către Sistemul unic de urgenţă 112.

Avantajul este că, odată preluat apelul de către o persoană autorizată, pot fi transmise echipajelor de intervenţie şi primele informaţii despre starea unui pacient surdo-mut.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite