”Statuia Independenţei” din Focşani împlineşte miercuri 100 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În urmă cu 100 de ani, era inaugurată la Focşani Statuia Independenţei
În urmă cu 100 de ani, era inaugurată la Focşani Statuia Independenţei

Direcţia Judeţeană pentru Cultură Vrancea marchează în data de 29 iunie 2016 împlinirea a 100 de ani de existenţă a monumentului istoric „Statuia Independenţei” din Focşani.

 ”Statuia Independenţei”, care se găseşte în faţa fostului Tribunal Vrancea, de pe strada Cuza Vodă, a fost inaugurată în plin Război Mondial, pe 29 iunie 1916.

Construcţia monumentului a fost finanţată din subscripţie publică, la iniţiativa şi prin grija unui comitet format din generalii Gheorghe Macarovici şi Ion Raşcu şi omul politic N. N. Săveanu, după cum o arată şi inscripţia de pe soclu: ”Ridicat prin subscripţia Putnenilor. Preşedinte şi iniţiator este G-ral Gheorghe Macarovvitsch, N. N. Săveanu, G-ral Ion Raşcu delegat cu execuţia. Atacul Griviţei la 30 08 1877”.

Personalităţi ale municipiului Focşani, de numele lui Nicolae N. Săveanu – fost ministru al Sănătăţii Publice şi Ocrotirii Sociale şi generalului Ion Raşcu – comandant al regiunii Focşani-Nămoloasa-Galaţi şi al corpului 7 Armată în timpul Primului Război Mondial – se leagă existenţa a două monumente istorice: ”Spitalul comunal” N. N. Săveanu din Vidra, şi „Basorelief general Raşcu”,  din Cimitirul Nordic, Focşani.

"Monumentul ”Statuia Independenţei” este închinat eroilor vrânceni din Războiul de Independenţă şi are înscrise numele a 245 de ostaşi, în frunte cu maiorul George Şonţu, erou al luptelor de la Griviţa. Alături de acesta îi găsim, printre alţii, pe căpitanul Leon Crăcălia – al cărui nume îl poartă monumentul istoric de pe str. Cuza-Vodă din Focşani ”Casa Leon Cracalia”, cod LMI VN-II-m-B-06421 –  şi sublocotenentul George Botescu, văr al maiorului Gheorghe Pastia, ctitorul ”Teatrului Municipal” (monument istoric cod LMI VN-II-m-A-06462) şi ”Ateneului Popular” (monument istoric cod LMI VN-II-m-B-06488). Numele sublocotenentului George Botescu se găseşte înscris şi pe ”Memorialul Maior Gheorghe Pastia” din Cimitirul Sudic.
Direcţia Judeţeană pentru Cultură Vrancea va marca centenarul monumentului istoric ”Statuia Independenţei” cu vernisarea unei expoziţii de fotografii de epocă, puse la dispoziţie de colecţionarul focşănean, dl. Petru Mincu, în cadrul unui eveniment găzduit de spaţiul expoziţional ”Trepte de Istorie” din Piaţa Unirii în data de 29 iunie 2016, începând cu ora 12.00", potrivit directorului Direcţiei pentru Cultură Vrancea, Traian Negulescu.

Focşani

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite