Sporurile, pentru unii mumă, pentru alţii ciumă / Directorul de la Finanţe-cu banii în buzunar, subarlternii-puşi să aştepte
Deşi toţi bugetarii aşteaptă anul 2012 pentru a-şi primi eşalonat, pe trei ani, drepturile restante câştigate în instanţă, se pare că unii nu au mai aşteptat acest termen.Declaraţia de avere a lui Ion Ghionea menţionează că acesta a încasat peste 80.000 de lei în baza deciziei judecătoreşti
La fel ca majoritatea subordonaţilor săi, Ion Ghionea, directorul Direcţiei de Finanţe Vrancea, a dat în judecată în 2008 instituţia la care lucrează pentru obţinerea unor sporuri salariale de care spune că a fost privat în timpul activităţii.
În anul 2009, pe când era doar director adjunct, Curtea de Apel Galaţi, prin sentinţa civilă 544, i-a dat câştig de cauză lui Ion Ghionea, dar şi o sumă considerabilă, respectiv 80.195 de lei.
În acest mod, veniturile salariale ale lui Ghionea aveau să fie rotunjite serios, ţinând cont că în acelaşi an „de criză" directorul a mai încasat încă 58.652 de lei din salariu, aproape la jumătate cât câştigase cu un an în urmă, când economia „duduia".
Sporuri în trei tranşe
Suma câştigată în instanţă apare ca fiind încasată în declaraţia sa de avere, însă modul în care s-au plătit bani ridică semne de întrebare, având în vedere că atât în anul 2009, cât şi în 2010, Guvernul a decis că salariile restante să fie plătite eşalonat în anii 2012, 2013 şi 2014.
„Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect drepturi de natură salarială în favoarea personalului bugetar se va face eşalonat: în anul 2012 se va acorda 34%, în 2013 şi 2014 câte 34%, se arată în Ordonanţa Guvernului.
Declaraţia îl contrazice
Ion Ghionea spune că banii urmează să-i încaseze aşa cum prevede Ordonanţa de Urgenţă, dar nu a ştiut să explice de ce şi-a trecut la venituri suma câştigată în instanţă.
„Banii au fost câştigaţi pe calea instanţei, dar nu i-am primit. Ar fi fost bine dacă i-aş fi luat, însă va trebui să aşteptăm 2012, 2013 şi 2014", ne-a declarat nu foarte stăpân pe el Ion Ghionea.
Curios este faptul că niciunul dintre funcţionarii de la Finanţe care au câştigat drepturi salariale în instanţă nu şi-au trecut în declaraţiile de avere sumele obţinute prin sentinţe, situaţia fiind valabilă doar pentru directorul Ghionea.
Aşteptăm din partea directorului Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Vrancea o lămurire a situaţiei, ori o rectificare a declaraţiei de avere în cazul în care, într-adevăr, nu şi-a primit banii, declaraţia de avere constituind un act public pentru care cel care a semnat-o răspunde penal în cazul în care menţionează date inexacte.





















































