Şefa Serviciului Economic de la Parking, numită director interimar. Societatea ar putea să fie dizolvată complet
0Vineri a încetat mandatul de director al lui Nicu Statache, cel care va fi şeful parcărilor din municipiul Focşani în cadrul Direcţiei de Dezvoltare Servicii Publice.
Noua structură care gestionează locurile de parcare de reşedinţă şi publice din Focşani urmează să îşi intre în pâine zilele viitoare, ca serviciu distinct în cadrul Direcţiei de Dezvoltare Servicii Publice Focşani, după încetarea contractului de gestiune al SC Parking SA.
Această din urmă firmă la care Consiliul Local este acţionar majoritar, care a rămas doar cu serviciul de ridicări şi blocări maşini ar urma, se pare, să fie dizolvată şi transferată în scurt timp, dar până la acel moment are nevoie de o conducere, întrucât celui care a condus societatea până acum, Nicu Statache, i-a încetat mandatul şi acesta urmează să conducă noul serviciu de parcări de la DDSP.
Director interimar a fost numită, începând cu data de 13 ianuarie, pentru 30 de zile, Camelia Guguianu, şefa Serviciului Economic al Parking, iar Consiliul de Administraţie şi-a dat acordul, deşi fostul director l-a propus în funcţie pe juristul Mihai Copaci.
În desemnarea economistei Cameliei Guguianu a contat faptul că aceasta cunoaşte foarte bine situaţia financiară a societăţii înfiinţate în urmă cu cinci ani. Consiliu de Administraţie al Parking este format din doi reprezentanţi desemnaţi de PNL, doi de către PSD şi unul de USR.
Viceprimarul Alexandra Tătaru, care este reprezentantul Consiliului Local Focşani în Adunarea Generală a Acţionarilor la SC Parking, ne-a spus că nu era oportună numirea lui Mihai Copaci, din cauza trecutului penal al acestuia.
El a fost condamnat în 2017 la 3 ani de închisoare cu suspendare într-un dosar de luare de mită, pe când era preşedinte director general al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Vrancea.
"Eu voi înainta Adunării Generale a Acţionarilor, dar şi Consiliului Local şi Primăriei propunerea pentru delegarea gestiunii către DDSP şi a serviciului de ridicări şi blocări, având în vedere că societatea nu se poate autosusţine financiar doar din această activitate”, ne-a spus viceprimarul Alexandra Tătaru (USR).
Camelia Guguianu este fiica consilierului judeţean PSD Constantin Guguianu.
Consiliul de administraţie a mai decis aprobarea solicitării către Primăria Focşani de a realiza un audit financiar la Parking care să cuprindă întreaga perioadă, de la înfiinţare şi până la zi.
Vă mai recomandăm:
PSD şi-a instalat om la Parcări şi la Direcţia de Dezvoltare a Focşaniului