Revelion de baron. Paranghelia de la Focşani din noaptea dintre ani îi costă pe vrânceni 125.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Criza economică nu pare să-i impresioneze pe reprezentanţii Consiliului Judeţean Vrancea, care o ţin dintr-o petrecere în alta.

Consiliul Judeţean Vrancea, renumit pentru petrecerile scumpe organizate din bani publici, nu se dezminte nici în această iarnă, suplimentând bugetul pentru Revelion.

Nici nu s-au stins bine ecourile Festivalului Viei şi Vinului „Bachus", care a durat patru zile şi care şi a costat peste 800.000 de lei, că administraţia judeţului a mai scos nişte fonduri pentru distracţie din vistieria instituţiei.

Dacă iniţial bugetul alocat manifestării fusese stabilit la suma de 400.000 de lei, în şedinţa de săptămâna trecută aleşii au hotărât suplimentarea sumei cu încă 150.000 de lei.

Astfel, în ciuda faptului că Vrancea figurează în fruntea listei celor mai sărace judeţe din ţară. Astfel, autorităţile vor cheltui 125.000 de euro pentru petrecerea dintre ani, organizată în Piaţa Unirii din Focşani.


Finanţarea asigurată de Consiliul Judeţean pentru Revelion se adaugă la bugetul de 450.000 de lei al Primăriei Focşani alocat pentru organizarea Târgului de Crăciun şi a evenimentelor găzduite în perioada până la sfârşitul anului în Piaţa Unirii.

Consilierul PDL Emilian Diaconu s-a arătat împotriva acestei alocări care vine în contextul rectificării negative a bugetului judeţului cu suma de 49 de milioane de lei.

“Domnilor consilieri, îmi permiteţi să vă atrag atenţia că se propune o rectificare negativă de 21% din cauze multiple. Este vorba de finanţări nerealizate, venituri din neîncasate, în mod deosebit sume din taxe şi autorizaţii. Sunt şi alte nerealizări. Toate acestea au contribuit la reducerea veniturilor cu 49 de milioane de lei. Deşi rectificăm negativ bugetul ne permitem să suplimentăm capitolul “Alte cheltuieli”, cum ar fi 150.000 de lei în plus la Revelion. Aproape 800.000 de euro sunt cheltuieli speciale, în condiţiile în care noi nu putem să încasăm veniturile proprii”, a reproşat în şedinţă consilierul PDL.

Intervenţia acestuia nu a avut nici un impact asupra colegilor săi de la putere din Consiliul Judeţean, care au votat cu două mâini bugetul pentru revelion.

Deocamdată, nu s-a stabilit pe cine vor invita organizatorii să distreze poporul în noaptea dintre ani, cel mai probabil urmând a fi încheiat un contract cu o firmă care organizează evenimente de acest gen.

Mai puteţi citi:

Revelionul 2012-2013 înghite, deocamdată, 100.000 de euro

Oprişan spune că populaţia Vrancei este săracă, dar face cel mai opulent Revelion din România

Focşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite