Regal de muzică şi poezie la Galeriile de Artă din Focşani, în cinstea Zilei Naţionale a României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sâmbătă, 29 noiembrie, la Galeriile de Artă din Focşani, Asociaţia Cultural-umanitară Bogdania, în parteneriat cu revista de cultură Bogdania a  susţinut un bogat program cultural-artistic dedicat Zilei Naţionale a României, intitulat sugestiv „La mulţi ani, România”.

Evenimentul festiv a debutat prin ascultarea Imnului Naţional al României şi un scurt moment de reculegere, pentru martirii şi eroii neamului românesc.

Moderatorul evenimentului, poetul Ionel Marin, a vorbit despre importanţa Zilei de 1 Decembrie. Despre Marea Unire de la 1 decembrie 1918 şi despre istoria ţării au vorbit, convingător şi documentat, jurnalistul Radu Borcea, profesorii Vasile Petrache şi Mircea Paraschiv.

Cântecele: „Bardul de la Mirceşti” şi „Hai să-ntindem hora mare” au fost interpretate, cu talent şi dăruire de Răduţă Bornaz, care a recitat şi poezia „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie?”.

De asemenea au recitat poezii dedicate României elevi ai Colegiului Tehnic Auto „Traian Vuia” din Focşani. S-au evidenţiat elevii Bucur Denis şi Asaftei Florin, clasa a IX –C. La rândul său, Ovidiu Cătălin Vâlcan a încântat auditoriul cu mai multe melodii, printre care şi „Iubita mea ţi-am cumpărat un munte”, pe versuri de A. Păunescu şi muzica de C-tin Dragomir. Desigur „iubita mea” fiind considerată România.

image

S-a vorbit frumos despre înaintaşii noştri care au făcut România Mare şi care au contribuit la realizarea statului naţional unitar român. Preşedintele Asociaţiei Culturale Bogdania a înmânat colaboratorilor Radu Borcea, Mircea Paraschiv şi Ovidiu Vâlcan „Diplome de excelenţă” pentru frumoase contribuţii la realizarea proiectelor Asociaţiei. Atmosfera a fost tot timpul caldă şi prietenească.

Pe lângă muzică şi poezie de calitate, distinşii vorbitori au scos în evidenţă faptul că poporul român este o minune a istoriei şi că România va renaşte şi va avea un viitor strălucit, precum trecutul său.

Preşedintele Asociaţiei „Bogdania”, Ionel Marin, a reamintit afirmaţia lui Petre Ţuţea care spunea: „Poporul român e una din minunile lui Dumnezeu în marşul lui pe pământ”. „LA MULŢI ANI ROMÂNIA”.

Mai puteţi citi:

FOTO VIDEO Ziua Naţională a României, sărbătorită în avans de scriitori, artişti şi elevi la Galeriile de Arte

Evenimentul dedicat împlinirii a 95 de ani de la Unirea cea Mare de la 1 Decembrie 1918 a fost organizat de Asociaţia Cultural Umanitară „Bogdania”.

Premianţii concursul de creaţie literară „Bogdania”, răsplătiţi sâmbătă la Focşani

Consiliul  Judeţean Vrancea şi Centrul Cultural Vrancea în parteneriat cu Asociaţia Cultural-Umanitară Bogdania Vrancea organizează sâmbătă, 14 iunie 2014, ora 11.00 la Galeriile de Artă din Focşani, premierea Festivalului-Concurs Naţional de Creaţie Literară "Bogdania".

Focşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite