Primarul arestat după ce a folosit asistaţi social pe moşia concubinei. Cum a încercat edilul să achite din bani publici o amendă primită de partenera de viaţă
0
Costel Mateiu, edilul comunei Cîmpuri, este acuzat de abuz în serviciu şi fals în declaraţii. În dosar mai sunt cercetaţi concubina primarului şi viceprimarul din Cîmpuri.
Costel Mateiu, în vârstă de 48 de ani, primarul comunei vrâncene Cîmpuri, a fost arestat joi seară .
Acesta este acuzat de abuz în serviciu şi de fals în declaraţii iar în acest dosar mai sunt cercetaţi viceprimarul Vlad Ion şi Irina Filip, concubina primarului. În cursul zilei de miercuri, echipe de jandarmi şi procurori, dar şi mascaţi au efectuat percheziţii la sediul primăriei comunei, după ce dimineaţa l-au vizitat pe primar acasă, dar şi la firma de exploatare forestieră aflată în administrarea concubinei sale.
Ulterior, procurorii i-au urcat pe cei doi edili din Cîmpuri în dubă şi i-au dus pentru audieri la sediul Parchetului judeţean, iar seara, târziu, s-a emis mandat de reţinere pe numele lui Costel Mateiu. Potrivit anchetatorilor, dosarul în care este anchetat Mateiu are legătură cu faptul că mai multe persoane, beneficiare de ajutor social la Primărie, ar fi desfăşurat activităţi la societatea de exploatare forestieră a concubinei primarului, Irina Filip.
Acest lucru a fost descoperit de inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Vrancea, care în luna august a acestui an au efectuat un control la firma SC Nemiforest SRL, unde au găsit muncind cinci persoane fără acte legale.

“Din probatoriul administrat a reieşit că primarul comunei Cîmpuri, inculpatul Mateiu Costel, se comportă ca un administrator de fapt al societăţii comerciale S.C. Nemiforest, al cărei administrator de drept este concubina sa, inculpata Filip Irina Elena şi că acesta s-a prezentat, la data de 29.06.2017, la sediul ITM Vrancea, ocazie cu care a declarat în fals faptul că cele 5 persoane, descoperite la data controlului, ar fi lucrat fără forme legale la Primăria Cîmpuri şi nu la SC Nemiforest SRL, asumându-şi în totalitate, în numele primăriei, consecinţele nerespectării dispoziţiilor legale privind munca, ceea ce a avut ca şi consecinţă faptul că SC Nemiforest SRL, societate administrată de inculpata Filip Irina Elena, nu a mai fost sancţionată contravenţional, răspunderea legală fiind transferată în sarcina UAT Cîmpuri, căreia i s-a aplicat o amendă de 40.000 lei”, potrivit procurorilor care anchetează cazul.
Practic, prin manevra făcută, primarul intenţiona să plătească din bani publici amenda care se cuvenea de fapt firmei familiei sale. Ulterior, pentru a face credibilă declaraţia dată inspectorilor ITM, legată de faptul că cei cinci muncitori găsiţi fără forme sunt oameni care primesc ajutor social de la primărie, Costel Mateiu, cu complicitatea viceprimarului, a plusat şi a întocmit şi semnat în fals documente prin care atestă prestarea muncii în folosul comunităţii, de către un număr de opt persoane. Aceste acte le-a comunicat Judecătoriei Panciu, însă în realitate niciuna dintre aceste persoane nu a executat obligaţia.
“Acţionând în acest mod, inculpaţii au produs o vătămare a dreptului legitim al Primăriei Cîmpuri de a încasa sumele stabilite ca amenzi contravenţionale pentru persoanele stabilite”, mai spun procurorii.
Oamenii legii spun că faptele primarului au produs o vătămare intereselor primăriei pe care acesta o conduce, producând un folos necuvenit firmei concubinei, de 40.000 de lei, echivalentul amenzii care a fost aplicată Primăriei Cîmpuri.
Procurorii au mai arăta că şi concubina primarului a săvârşit infracţiunea de fals în declaraţii, după ce a declarat în mod nereal în faţa funcţionarilor ITM Vrancea că cele cinci persoane descoperite la control nu lucrau la societatea pe care o administrează, ci la Primăria Cîmpuri.
Fratele primarului, zis Toporatorul, se află deja după gratii
Florin Mateiu, fratele edilului PSD al comunei Cîmpuri, zis şi Toporatorul, a fost condamnat definitiv la închisoare în luna martie a acestui an, într-un dosar de evaziune fiscală.
Procurorii l-au acuzat că a tăiat sute de copaci din pădure în mod ilegal. Mateiu este un vechi client al oamenilor legii, cunoscut ca făcând parte din mafia lemnului din Vrancea. În februarie 2011, Mateiu a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru tăiere ilegală de păduri, dar timp de mai multe zile s-a sustras pedepsei cu închisoarea. El a fost dat în urmărire generală, prins şi încarcerat la Penitenciarul Mîndreşti.