Primăriile din Vrancea vor primi mai puţini bani de la bugetul naţional în următorii patru ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consiliul Judeţean Vrancea a împărţit bugetul
Consiliul Judeţean Vrancea a împărţit bugetul

Consilierii judeţeni au aprobat ieri repartizarea sumelor defalcate din TVA şi impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2014 şi estimările pe anii 2015, 2016, 2017.

Numai pentru anul 2014, din estimările făcute de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice şi Consiliul Judeţean unităţile administrativ teritoriale ar putea primi cu peste 8 milioane de lei mai puţini bani decât în 2013.

Consilierii opoziţiei nu văd cu ochi buni acest lucru, precizând că politica economică dusă de Consiliului Judeţean Vrancea a fost una falimentară.

„Am atras atenţia că politică economică dusă de Consiliul Judeţean nu este cea justă. Acum, cifrele îmi dau dreptate. Dacă o să vă uitaţi la sumele ce urmează a fi repartizate la impozitele pe 2014, veţi constata că sunt cu mult mai mici decât în anul precedent. Explicaţia este una singură. Alocăm sume în domeniile unde nu se produce plus valoare, acolo unde nu putem stimula societăţile comerciale să-şi desfăşoare activitate şi acestea sunt consecinţele. Sumele totale repartizate pe unităţile administrativ teritoriale sunt mai mici cu 20% decât cele repartizate în 3013”, a precizat consilierul PDL Emilian Diaconu.

La rândul său, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ionel Cel Mare, a spus că este voarba doar de o estimare şi că trage nădejde că Vrancea va atrage mai mulţi bani de la bugetul naţional. „Asta este o estimare. Deci nu este ceea ce va fi sigur la buget pentru 2014. Dacă vor fi colectate sume mai mari la TVA sigur vor fi repartizate aşa cu trebuie”, a precizat Ionel Cel Mare.

Mai puteţi citi:

Consiliul Judeţean Vrancea pune la bătaie 1,2 milioane de lei pentru balastarea drumurilor judeţene

FOTO Cum să-ţi baţi joc de 150.000 de euro de la bugetul de stat: patinoarul ridicat cu mare fast de Sorina Plăcintă în Focşani a fost demolat

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite