Povestea Fântânii Lahovary din Bucureşti, monumentul construit după o cumplită dispută cu miză politică

A fost ridicată în memoria ziaristului Gh. Lahovary de prinţesa Zoe Şuţu, în faţa sălii de tir, locul unde acesta şi-a pierdut viaţa în urma unui duel.

Unul dintre monumentele celebre din Bucureşti este Fântâna Lahovary, realizată de celebru sculptor Carol Storck.

Fântâna are o poveste interesantă şi a fost ridicată în anul 1903, din comanda prinţesei Zoe Şuţu, soţia politicianului şi ziaristului George Emanuel Lahovary, care a murit în urma unui duel în anul 1897.

De altfel, statuia şi fântâna au fost ridicate în faţa  sălii de tir  locul unde Lahovari şi-a pierdut viaţa iar pe soclul monumentului este dăltuită inscripţia: "donaţiune făcută de principesa Zoe Soutzu în memoria lui George Emanuel Lahovary". Zoe Şuţu avea doar 35 de ani la moartea soţului ei, cu care a convieţuit 17 ani. Ea s-a recăsătorit cu principele Alexandru Şuţu.

Între 1903 şi 1906, monumentul s-a aflat în faţa Sălii de Tir unde a murit ziaristul, sală care a devenit apoi Teatrul Regina Maria. Teatrul a fost demolat în 1986, iar statuia a fost demontată şi depozitată bine, fiind reamplasată, după 1990, privind spre Piaţa Naţiunilor Unite.

De la ce a pornit duelul mortal

George Emanuel  Lahovary a fost fratele cunoscutului om politic Alexandru N. Lahovary şi a scris în noiembrie 1897, în ziarul conservator “L’Independence Roumaine”, câteva articole în care ataca politica lui Nicolae Filipescu, cel care avea să devină mai târziu preşedintele Partidului Conservator, Nicolae Filipescu.

Ofensat de afirmaţiile colegului său de partid, care nu înceta cu acuzaţiile, Nicolae Filipescu, care era un împătimit al sălilor de scrimă, l-a provocat pe Lahovari la duel.

Colegii de partid şi prietenii au considerat că nu există motive care să ducă la o astfel de dispută, iar Lahovary a găsit de cuviinţă să-şi ceară scuze faţă de personajul pe care l-a calomniat, încercând astfel să evite confruntarea.

Totul a fost în zadar, pentru că Filipescu a rămas ferm pe poziţie şi a cerut insistent să-şi repare onoarea, o soluţie la modă în epocă. Cei doi protagonişti au ales ca armă a duelului spada, mai ales că ambii erau buni spadasini, confruntarea desfăşurându-se în sala de tir pe care Filipescu o folosea la antrenamente.

Prin urmare, se poate spune că acesta din urmă era familiarizat cu locaţia, care avea însă o problemă: nu respecta mai multe reguli din Codul Dueliştilor. Adică era la jumătate ca lungime decât normele în vigoare.
Duelul a durat doar două reprize şi s-a încheiat printr-o lovitură mortală aplicată lui Lahovary.  Martorii care au asistat la dispută au povestit că a fost o lovitură aplicată cu furie, încât, încât vârful spadei s-a îndoit în corpul lui Lahovari.

Asasinat, nu duel

“Două degete de fier îi ajung adversarului, dacă ai putut să-l atingi”, spunea Codul Dueliştilor, iar expertiza medicală a stabilit că alta a fost cauza îndoirii spadei. La procesul care a urmat jumătate de an mai târziu, procurorul general a declarat că martorii la duel sunt la fel de vinovaţi: "Puteau ei să facă o astfel de fandare într-un câmp deschis? Putea lovitura să ajungă într-o aşa profunzime? Nu. Aşadar, Filipescu a trebuit să aibă putinţa ca să sară în primul moment. Ce furie de atac şi ce siguranţă de teren a trebuit să aibă Filipescu ca să facă acest salt, căci salt e în realitate şi, cu toată romparea lui Lahovary, să intre cu arma în corpul adversarului său 20 de centimetri. Aceasta dovedeşte că acuzaţia adusă martorilor, în ceea ce priveşte sala de scrimă, e adevărata cauză a nenorocirii întâmplate. Martorii nu trebuiau să autorizeze acest duel; ei au produs, deci, această împrejurare şi lor trebuie să li se impute faptul petrecut”, a spus procurorul Ştefan Stătescu la proces, menţionând mai târziu că nu a fost un duel, ci un asasinat.

În urma procesului, Nicolae Filipescu a fost condamnat la şase luni de închisoare, dar a fost graţiat mai devreme de Regele Carol I, revenind ulterior în politică fără nicio problemă.