Pompierii verifică bisericile din Vrancea
0
Astăzi, personalul Inspecţiei de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny" al judeţului Vrancea va merge în control de prevenire la unităţile de cult din judeţ, în special la cele care poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului", dar şi în locaţiile unde se aşteaptă pe 15 august să participe un aflux mare de persoane.
Verificările au loc premergător marii sărbători creştine de miercuri, 15 august, când creştinii prăznuiesc Adormirea Maicii Domnului şi se desfăşoară în scopul depistării şi înlăturării stărilor de pericol, a cauzelor potenţiale de incendiu şi a altor nereguli specifice.
De asemenea, cu ocazia controalelor se distribuie pliante cuprinzând măsuri specifice care trebuie respectate în scopul evitării producerii unor evenimente neplăcute.
În scopul bunei desfăşurări a activităţilor specifice organizate şi desfăşurate de către instituţiile de cult din judeţ, Inspecţia de Prevenire din cadrul I.S.U. Vrancea recomandă respectarea, în principal, a următoarelor măsuri:
accesul credincioşilor în incinta lăcaşului de cult se va permite în limita capacităţii bisericii, în scopul evitării producerii de accidente;
menţinerea uşilor de acces/evacuare în poziţie deschisă, în mod obligatoriu, pe timpul slujbelor religioase cu public numeros; în condiţiile unui număr foarte mare de participanţi se recomandă organizarea slujbelor religioase în aer liber;
asigurarea dotării lăcaşurilor de cult cu mijloace de intervenţie în caz de incendiu (stingătoare);
întreţinerea şi exploatarea în bune condiţii a instalaţiilor electrice şi a sistemelor de preparat şi încălzit hrană;
amenajarea unor locuri speciale pentru depunerea lumânărilor aprinse, în exteriorul lăcaşului de cult, la distanţe de siguranţă faţă de construcţii, vegetaţie, arbori etc. şi supravegherea lor pe toată durata menţinerii aprinse;
instruirea persoanelor cazate în spaţiile destinate primirii oaspeţilor sau în căminele de bătrâni din incinta mânăstirilor sau aparţinând de acestea, precum şi a persoanelor cu sarcini de supraveghere, pentru cunoaşterea şi respectarea regulilor de prevenire a incendiilor la exploatarea mijloacelor de încălzire, a instalaţiilor electrice, utilizarea focului deschis cât şi privind interdicţia fumatului.
În cazul producerii unei situaţii de urgenţă, se acţionează imediat pentru:
evacuarea tuturor ocupanţilor clădirii precum şi a bunurilor importante adăpostite, în ordinea valorii;
anunţarea evenimentului la numărul 112 - apelul unic de urgenţă;
stingerea incendiului cu mijloacele de primă intervenţie.























































