Poliţistul focşănean care colecţionează documente şi obiecte vechi, expoziţie despre perioada comunistă la "Noaptea Muzeelor"
0Agentul şef Daniel Ungureanu, poliţist în cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, va participa sâmbătă seara la Noaptea Muzeelor Deschise cu o colecţie particulară.
Vernisajul expoziţiei “Mărturii dintr-o istorie trăită de trei generaţii” va avea loc la ora 18.00 în cadrul Secţiei de Istorie a Muzeului Vrancei, din municipiul Focşani.
Colecţia expusă de Daniel Ungureanu cuprinde acte, documente oficiale, fotografii, cărţi poştale, ziare, obiecte etc., toate exponatele fiind din perioada 1944 -1989.
„Sunt îndrăgostit de Vrancea, de legendele şi misterele ei, de peisaje, de tot de înseamnă Vrancea arhaică, de vechiul judeţ Putna. Având această dragoste faţă de judeţul nostru, am început să caut tot ceea ce era legat de el. Nu colecţionez pentru a ajunge la capăt, mă bucur de fiecare surpriză. De asemenea, vreau să împărtăşesc colecţia cu toţi cei interesaţi. Marele meu vis este să am un loc în care să pun în valoare toate obiectele pe care le-am strâns deja şi pe care le voi mai adăuga la colecţia mea“, spunea anul trecut Daniel Ungureanu, după o expoziţie cu documente vechi.


