Politică pe semicercul de 6 metri. Cine se laudă că a rezolvat "criza" de la echipa de handbal calificată în cupele europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Echipa de handbal a Focşaniului mulţumind publicului
Echipa de handbal a Focşaniului mulţumind publicului

CSM Focşani 2007 a fost înscrisă oficial în campionat. Sunt primii paşi concreţi după neînţelegerile dintre conducătorii clubului municipal şi Consiliul Local pe marginea finanţării clubului municipalităţii.

Deşi i s-a cântat prohodul, echipa de handbal seniori CSM Focşani 2007 va continua şi noul sezon 2021 – 2022 în prima ligă valorică a ţării, acolo unde campionatul recent încheiat s-a clasat pe locul 5, obţinând în premieră dreptul de a merge într-o cupă europeană.

Înscrierea echipei oraşului în campionat s-a făcut marţi, după o decizie luată unanim în Comitetul Director al Clubului Sportiv Municipal Focşani 2007.

La fel ca şi la negocierile politice pentru deblocarea bugetului Primăriei Focşani (suspendat între timp), preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, liberalul Cătălin Toma se laudă că a rezolvat criza legată de finanţarea echipei şi contractele jucătorilor.

Ca un veritabil "căpitan de echipă", ca să nu spunem "extremă ascunsă", rol pe care l-a avut şi primarul Misăilă atunci când avea majoritate politică, şeful CJ a purtat luni discuţii cu mai mulţi jucători ai echipei de handbal CSM Focşani 2007.

”Mi s-a părut firesc să stau de vorbă cu jucătorii şi cu suporterii, pentru a-i asigura de totala noastră susţinere în campionatul care va începe. Mă bucur că au plecat de la întâlnire conştienţi că PNL nu a blocat nicio clipă înscrierea lor în campionat. Susţinem sportul! Susţinem performanţa”, a declarat preşedintele PNL Vrancea, Cătălin Toma.

El a mai menţionat că abia luni, 5 iulie, primarul Cristi Misăilă a numit un nou director al CSM Focşani 2007, motiv pentru care s-a întârziat puţin cu înscrierea echipei în campionat, singurul care poate semna şi trimite la federaţie hotărârea Comitetului Director de înscriere în campionat fiind directorul.

Într-un comunicat de presă al PNL Vrancea, Toma susţine că "atât jucătorii, cât şi suporterii echipei de handbal au fost dezinformaţi constant în ultimele săptămâni, cu privire la situaţia juridico-administrativă a clubului, dar că cei trei membri PNL Vrancea din Comitetul Director, Liviu Macovei, Cristian Zîrnă şi Paul Alexandrescu au votat pentru înscrierea în campionat şi nu s-au opus nicio clipă acestui lucru, în ciuda atacurilor mediatice care s-au purtat împotriva lor".

Toma   a mai menţionat că în perioada următoare jucătorii care nu au contracte cu clubul vor semna noi angajamente, iar la jumătatea lunii iulie echipa va putea începe pregătirile pentru noul sezon.

La rândul său, liberalul Liviu Macovei, preşedinte al Comitetului director al CSM Focşani 2007 a dat garanţii că în perioada următoare „vom ajunge să semnăm şi contractele jucătorilor de la handbal”.

Pentru a se ajunge la acest lucru, decidenţii mai trebuie să treacă şi peste obstacolul numit buget local, care în momentul de faţă este suspendat prin decizie judecătorească, în urma acţiunii în instanţă a sindicatului funcţionarilor din Primărie. 

 CSM Focşani 2007 a primit la aprobarea bugetului o finanţare de 7,3 milioane de lei şi mai are o promisiune de 4,4 milioane de lei pentru a putea funcţiona până la finalul acestui an.

Vă mai recomandăm:

Directorul CSM 2007 Focşani a demisionat. De ce spune că plecarea e "o miză pentru o parte a consilierilor locali”

Clubul sportiv al municipalităţii din Focşani va fi condus de o femeie

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite