Poliţia rurală din Vrancea se regionalizează după model european
Cele 72 de posturi de poliţie comunală existente în Vrancea se vor transforma în zece secţii de poliţie, împărţite pe regiuni, urmând ca doar cinci posturi să funcţioneze pe sistemul vechi.
Acest lucru va fi posibil odată cu implementarea noului concept de poliţie rurală, aflat în dezbatere publică.
Primarii din judeţ au fost informaţi ieri de prefect şi de conducerea IPJ Vrancea despre beneficiile pe care le vor avea la nivel de comunitate prin noua organizare, care presupune o mai bună dimensionare a resurselor umane, dar şi un grad mai mare de profesionalizare a poliţiştilor.
Şefii IPJ spun că transformarea celor 72 de posturi în secţii de poliţie a avut în vedere criterii care ţin de distanţa între localităţi, harta criminogenă şi arondarea la Parchetul din zona respectivă.























































