Pelicanul Paul, pacient la cabinetul medicului radiolog GALERIE FOTO-VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pelicanul Paul pe masa de radiologie
Pelicanul Paul pe masa de radiologie

Pasărea care a căzut rănită în drumul spre ţările calde a fost supusă unei investigaţii la cabinetul uman al doctorului Constantin Buză.

În urmă cu câteva zile, un pelican care îşi luase zborul împreună cu fraţii lui spre Africa Ecuatorială, pentru a petrece acolo iarna, s-a prăbuşit chiar în faşa bisericii din comuna vrânceană Gura Caliţei.

Pasărea rănită a fost găsită de o familie de localnici şi îngrijită pentru început în gospodăria proprie, apoi predată membrilor Asociaţiei pentru Conservarea Diversităţii Biologice pentru a fi tratată la dispensarul zoologic din Crângul Petreşti, aproape de Focşani.

Pelicanul Paul

CLICK aici pentru imagini

„Medicul veterinar care l-a văzut a spus că starea sa este bună, însă avem suspiciunea că ar putea fi vorba de un act de braconaj asupra păsării, din cauza unor răni pe care le are. Este posibil ca în corpul său să existe urme provocate de o armă cu alice. Noi l-am botezat pe pelican cu numele Paul", ne-a declarat Matei Dragomir, coordonatorul centrului din Crângul Petreşti.

Vestea că pelicanul ar putea avea în el corpuri străine a ajuns şi la medicul radiolog uman Constantin Buză, un vânător pasionat, care le-a propus celor care îngrijesc de pasăre o consultaţie gratuită la cabinetul său particular de radiologie din Focşani.

Prin urmare, pasărea a fost dusă ca orice pacient, cu ambulanţa de animale, la cabinetul uman, spre uimirea celor care îşi aşteptau rândul la medic.

Oamenii au fost generoşi şi i-au acordat întâietate la consultaţie pelicanului.

„Nu am mai văzut aşa ceva niciodată, să i se facă raze unei păsări. Abia aştept să le povestesc acasă copiilor, să văd dacă mă cred", ne-a spus Ileana Constantinescu, aflată la uşa cabinetului.

Paul a fost supus testului radiologic, iar rezultatul investigaţiei cu raze x a fost unul favorabil animalului, în sensul că nu s-a găsit nicio urmă de alice în trupul său.

„Suspiciunea că există corpuri în pelican a fost exclusă prin filtrul radiologic pe care l-am aplicat. Am vrut să particip şi eu la această acţiune, pentru că sunt vânător, dar şi medic. Nu am mai avut până acum nici un alt animal în cabinetul meu, pentru că regula de aici este să ne ocupăm de componenta umană, însă toţi avem suflet", ne-a declarat doctorul Constantin Buză despre situaţia inedită în care s-a aflat.

Pelicanul a fost dus înapoi în dispensarul zoo, unde va mai zăbovi câteva zile pentru tratament, urmând apoi să fie transferat la un adăpost din Tg. Mureş, unde îşi va petrece iarna.

Intră pe focsani.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite