Părinţii vor sta cu ochii pe elevi la examenul de bacalaureat
0Cei aproximativ 3.000 de elevi vrânceni care vor susţine bacalaureatul în acest an vor fi monitorizaţi şi de părinţi. Reprezentanţii Comisiei Judeţene de Bacalaureat susţin că astfel va creşte transparenţa examenului. Observatorii trebuie să fie membrii ai Asociaţiilor de Părinţi.
Pe lângă delegaţiile numite de Ministerul Educaţiei şi de Comisia Judeţeană de Bacalaureat, în acest an, funcţia de observator va putea fi ocupată şi de către părinţi.
Aceştia vor avea acces în sălile de examen şi vor putea sesiza eventualele încălcări ale prevederilor metodologiei, condiţia esenţială fiind aceea de a face parte dintr-o Asociaţie a Părinţilor.
„Asociaţia desemnează un părinte al cărui copil nu susţine examenul şi adresează Comisiei de Bacalaureat o cerere în baza căreia acesta va fi acreditat. Părintele poate monitoriza pregătirea şi desfăşurarea examenului, însă fără a perturba activitatea candidaţilor. De asemenea, nu are voie să ia contact cu subiectele înainte ca acestea să fie afişate, să citească lucrările elevilor sau să discute cu ei. Consider că astfel examenul va fi mult mai transparent", declară Maria Lupu, preşedintele Comisiei Judeţene de Bacalaureat.
Asociaţiile de Părinţi din Focşani au programat deja întâlniri cu toţi membrii pentru a desemna observatori.
„În zilele următoare va avea loc o şedinţă şi vom vedea dacă sunt părinţi dispuşi să fie observatori la bacalaureat. Această activitate este benevolă, iar cel care acceptă să o facă nu primeşte nimic în schimb. Însă, este o iniţiativă foarte bună, o măsură binevenită pentru asigurarea corectitudinii examenului", declară Lia Modreanu, preşedinta Asociaţiei Părinţilor Cuzişti Implicaţi, din cadrul Colegiului Naţional „Al. I. Cuza".
Elevii, nemulţumiţi
Elevii vrânceni nu sunt de acord cu prezenţa părinţilor în sălile de examen.
„Cred că părinţii vor fi subiectivi şi se vor implica afectiv în derularea examenului. Se gândesc că peste câţiva ani şi copilul lor va susţine Bac-ul şi vor trece cu vedere unele aspecte negative, precum vorbitul între candidaţi sau copiuţele", mărturiseşte Roxana Aldea, elevă la Colegiul Cuza.
Înscrierea părinţilor ca observatori se poate face până pe data de 1 iunie. Deocamdată, Comisia Judeţeană de Bacalaureat nu a primit nicio cerere în acest sens.
Absolvenţii de liceu vor începe prima sesiune de bacalaureat pe 6 iunie cu proba orală la limba română. Până pe 23 iunie, candidaţii vor susţine şi celelalte probe de competenţe lingvistice şi digitale. În săptămâna 27 iunie - 1 iulie, elevii vor susţine probele scrise.