O funcţionară a unei primării din Vrancea, cercetată de procurori pentru că şi-a însuşit banii din impozite şi taxe
0
Angajata primăriei Tîmboieşti a fost dată pe mâna Parchetului după ce şi-a însuşit din gestiune aproape 18.000 de lei, bani proveniţi din impozitele şi taxele cetăţenilor.
Cazul a ajuns în atenţia responsabililor din primărie după ce mai mulţi localnici care au venit să-şi plătească obligaţiile au aflat că sunt restanţi.
În primărie s-a făcut o cercetare interne, care a scos la iveală faptul că funcţionara şi-a însuşiit banii. De altfel, angajata compartimentului de buget-finanţe şi-a dat demisia din funcţie, pe numele său fiind deschis un dosar la Parchet.
”Mai mulţi cetăţeni au venit la primărie să îşi plătească impozitele şi li s-a spus că au debite din anul 2015, deşi ei susţineau că şi-au plătit obligaţiile. Şeful Compartimentului buget – finanţe a efectuat verificarea de rigoare şi a constatat că sunt anumite probleme. În urma cercetărilor s-a stabilit că în anii 2014 şi 2015 nu s-a înregistrat în contabilitate suma de 17.696,18 lei, inclusiv majorări de întârziere pentru sumele neîncasate calculate potrivit normelor. Ioniţă Valeria şi-a dat demisia din funcţie pe 15 aprilie. Noi am parcurs toţi paşii legali pentru a stabili ce s-a întâmplat, iar dosarul a fost trimis la Parchet pentru continuarea cercetărilor”, a declarat primarul Daniela Mihalcea, pentu Ziarul de Vrancea.
Se pare că funcţionara nu este la prima abatere, o situaţie asemănătoare fiind petrecută în urmă cu mai mulţi ani. Atunci însă cazul a fost muşamalizat.